Condiţia lui Andone

Antrenorul „cîinilor” cere trei ani pentru a construi o echipă

Echipele româneşti au început bine ultimul sezon de graţie în Europa. Putea fi şi foarte bine, „puteam să rezolvăm calificarea în primele 15 minute”, spune Andone. Dar tot victorie rămîne, […]

Antrenorul „cîinilor” cere trei ani pentru a construi o echipă

Echipele româneşti au început bine ultimul sezon de graţie în Europa. Putea fi şi foarte bine, „puteam să rezolvăm calificarea în primele 15 minute”, spune Andone. Dar tot victorie rămîne, un punct adică în stabilirea coeficientului. Plus jumătate de punct de la egalul Unirii cu Zenit, plus un punct de la Timişoara. Fracţiile UEFA, calculul cu picioare de furnică, pe care l-ar rezolva şi un preşcolar, reprezintă marea miză a acestor preliminarii.

De cîtimile astea depind prea multe, pentru ca echipele noastre, Dinamo inclusiv, să se mai joace de-a şansa şi oportunitatea. De data asta, problema se pune mult mai motivant: ori calificarea, ori falimentul.

De aceea Andone nu-şi permite să uite de golul croaţilor. Nu-şi permite decît o bucurie autocritică, de serviciu, după victoria cu Hajduk. Îşi cunoaşte jucătorii, le cunoaşte ricoşeurile între cer şi pămînt, în funcţie de rezultat. Cel mai dăunător lucru pentru „cîini” ar fi, acum, să închidă ochii şi să viseze că se bat cu Barcelona, nu cu o emblemă est-europeană din care s-a ales un pumn de nostalgii agresive.

E un mare cîştig că Dinamo are un antrenor care a văzut prea multe ca să-şi mai lase capul să colinde de pe umeri. E un mare cîştig că la Dinamo a început să se discute iar despre fotbal. Şi despre fotbalişti. În felul labradorilor care descoperă droguri ascunse în păpuşi, Andone a scos cumva la iveală mijlocaşul din Torje. Şi l-a extras pe Adrian Cristea din Prinţ. Probabil mai pregăteşte unele revelaţii pentru returul de la Split. Ar putea descoperi, în mulţimea de porecle, motoare şi tatuaje, ceva în genul unei echipe.

„În trei ani, le arăt fanilor cine e Dinamo, o să vadă!”. E o promisiune îndrăzneaţă. Şi o condiţie decentă, în termenii fotbalului mare. Trei ani! Ce au de pierdut şefii lui Dinamo, în afară de timp? Răbdarea, în caz că au avut aşa ceva. Trei ani în Groapă echivalează cu 25 de ani la Manchester. În Liga 1, cu infime excepţii (Mediaşul lui Pustai, Rapidul lui Răzvan Lucescu, Iaşiul lui Ionuţ Popa), tehnicienii nu rezistă mai mult de doi ani. E termenul de garanţie al viziunii şefilor de club. Chiar şi doi ani e mult! Cine ar aştepta atît ca să developeze o poză de grup cu trofeu?

Dacă trece de primul an, dacă reuşeşte să arate o Dinamo cu chip ofensiv şi cu trăsături europene, Andone poate spera şi la al doilea sezon. Pînă atunci, va trebui să înainteze prin diverse cercuri şi cerculeţe ale încrederii de la oficială. Meci după meci, va trebui să traverseze vacarmul de păreri, întotdeauna mai numeroase decît capetele din loja lui Dinamo. Pe lîngă astea, „iadul de la Split”, cu care ameninţa fostul tehnician al croaţilor, e un loc cu verdeaţă.