Garduri

Gardurile suplimentare din Ghencea vor fi înlăturate. Vor rămîne doar cele de 80 de centimetri, ca pe stadioanele din Anglia. Spectatorii nu vor mai vedea meciul în romburi şi pătrăţele. Iar Jimmy Jump, invadatorul de terenuri, va ajunge în timp-record […]

Gardurile suplimentare din Ghencea vor fi înlăturate. Vor rămîne doar cele de 80 de centimetri, ca pe stadioanele din Anglia. Spectatorii nu vor mai vedea meciul în romburi şi pătrăţele. Iar Jimmy Jump, invadatorul de terenuri, va ajunge în timp-record la poza de grup cu echipa. Toată lumea ar trebui să fie mulţumită.

Cu două condiţii: prima, această măsură să nu fie prezentată drept un favor, privilegiu, cadou, şpagă emoţională. Nici ca o demonstraţie de forţă cu mănuşi galante, în genul: „Iată cît de civilizaţi, de binedispuşi şi de atoatestivuitori sîntem noi şi cît de năstruşnic educaţi sînteţi voi, bă!”.

Este o măsură normală, opusul plaselor de prins brichete şi torţe. Spectatorii nu trebuie băgaţi de-a valma în categoria brute cu premeditare şi persecutaţi de cîte ori scapă din jungla urbană în interiorul stadionului.

Cei care intră plătesc un bilet, în schimbul căruia trebuie să primească şi vizibilitate bună spre teren, şi siguranţă, şi confort, şi respectul prevăzut în abecedarele de management la capitolul „clienţi”. Asta e a doua condiţie pentru ca gardurile să rămînă în magazie. Şi, la prima turbulenţă în galerie,  să nu fie aduse altele în loc, blindate, antifonate şi cu sîrmă ghimpată din partea casei. Relaţia cu suporterii şi relaţia cu spectatorii nu trebuie confundate.

Pînă la pacea mondială cu galeria, ar mai fi de căzut nişte garduri, mult mai fixe şi mai impresionabile decît gardurile din fier forjat. Dacă tot vrem să-i imităm pe englezi, măcar să-i imităm pînă la capăt. Nu doar ochiometric. Dacă nu de la ei, atunci de la cine se poate învăţa lupta eficientă împotriva huliganilor?