O ţară de sponsori

Banii pentru sport se împart după criterii nesportive Bazine de înot fără culoare de siguranţă, inutilizabile în competiţii. Săli de sport cu dimensiuni greşite. Licitaţii pentru stadioane cîştigate de sponsorii partidelor politice, după cum puteţi citi în ancheta colegului meu […]

Banii pentru sport se împart după criterii nesportive
Bazine de înot fără culoare de siguranţă, inutilizabile în competiţii. Săli de sport cu dimensiuni greşite. Licitaţii pentru stadioane cîştigate de sponsorii partidelor politice, după cum puteţi citi în ancheta colegului meu Justin Gafiuc. Toate acestea demonstrează că există bani pentru sport. Doar că se împart după criterii nesportive.

Licitaţia pentru stadionul „Ilie Oană” a fost cîştigată de sponsorul partidului aflat la putere. În campanie, firma respectivă a donat, oficial, 11.000  de euro. Presa locală susţine că suma a fost mai mare, dar şi 11.000 de euro e o sumă, nu?

După alegeri, firma respectivă a primit o comandă de aproximativ 10 milioane de euro, preţul lucrărilor la arenă. 10 milioane de euro, din bugetul Primăriei Ploieşti, pe timp de criză! Există bani pentru sport. 10 milioane de euro, la preţul de 11.000 de euro, sponsorizare pentru partid. Există afaceri profitabile!

Conform Legii nr. 334, privind finanţarea partidelor politice, donaţiile nu trebuie să depăşească 30.000 de euro de persoană fizică şi 75.000 de euro de persoană juridică. În anii electorali, sumele-limită se dublează. 11.000 de euro, în cazul ăsta, reprezintă o donaţie modică spre modestă. Cam prea modestă pentru o comandă de 10 milioane de euro. Există bani pentru sponsorii de partid.

În Franţa, de exemplu, persoanele juridice nu au voie să dea bani partidelor. Iar limita legală a donaţiilor de la persoane fizice e de 7.500 de euro pe an, 4.600 de euro în campanie. Şi se taie chitanţă pentru orice trece de 150 de euro. Ori campaniile de la noi sînt mai elaborate, ori electoratul mai greu de convins fără şampanie şi caviar, cert e că legislaţia noastră încurajează sponsorizarea partidelor. Iar partidele, după campanie, îşi încurajează sponsorii la licitaţii.

Nu avem doar noi problema asta. O fostă secretară a întors Franţa pe dos, acuzîndu-l pe preşedintele Sarkozy că a primit o sponsorizare electorală ilegală de 50.000 de euro. Nu în campania prezidenţială, ci acum mulţi ani, pe vremea cînd era primar. În schimbul donaţiilor, Sarkozy ar fi promis sponsorilor „linişte fiscală”. La noi, sponsorii primesc şi linişte financiară.

Secretara acuzatoare n-a adus şi dovezi, dar ziarele îl presează pe Sarkozy să dea explicaţii. Noi n-avem nevoie de explicaţii. Pierdere de timp! Imediat după alegeri, fără să depindem de indiscreţia secretarelor, vedem cu ochiul liber cum şi cine primeşte lucrări de la stat. Noi avem nevoie de alte legi ale finanţării partidelor. Înainte de a deveni un paradis al sponsorilor şi un iad al contribuabililor!

Şi mai vedem ceva cu ochiul liber, de cînd a început reconstrucţia stadionului „Ilie Oană”. Pentru antrenamente, atleţii de la CS Petrolul fac naveta la Bucureşti. Sau aleargă pe tartanul aşternut prin faţa birourilor clubului. Noua arenă nu va avea şi pistă de atletism. Există bani pentru sport? Există.