Pionierii de ieri, rapidiştii de azi

Braşovenii care au scos Rapidul din Europa au ocazia să-şi repare „greşeala”

Detaşamentul de „vînători de munte” care a ajuns în Giuleşti aproape simultan cu noul preşedinte are o datorie de fotbal faţă de Rapid.

Cu ei pe teren, în […]

Braşovenii care au scos Rapidul din Europa au ocazia să-şi repare „greşeala”

Detaşamentul de „vînători de munte” care a ajuns în Giuleşti aproape simultan cu noul preşedinte are o datorie de fotbal faţă de Rapid.

Cu ei pe teren, în sezonul trecut, Braşovul le-a pus piedică vişiniilor în drumul spre Europa. Rotaţiile de cadre din pauza de vară duc la astfel de paradoxuri. Cine s-ar fi gîndit că Dinu Gheorghe va reveni sub comanda patronului rătăcitor? Cine ar fi bănuit că la echipa lui Ioan Neculaie nu vor mai curge lapte, miere şi apă decarbozificată? Că planurile pe termen lung vor seca precum uedurile pe termen scurt din Sahara? Dar, mai ales, cine ar fi crezut că şeful din Giuleşti îşi va pune aricii la respect şi va acorda garanţii financiare pentru viitorul sezon?

Iată că toate astea s-au întîmplat şi foştii „sabotori” – Duarte, Ezequias, Roman, Grigore, Sburlea – au ajuns la Rapid. În campionatul românesc, s-au văzut migraţii şi mai impresionante, echipe întregi mutate în locul altora. Ciudăţenia e că, de data asta, transferul la o echipă mai bine clasată vine ca un fel de pedeapsă. Dacă nu trăgeau din greu pe teren, în meciurile cu Rapidul, acum evoluau în Europa! Roman nici n-a ştiut la ce dă cu piciorul, cînd a înscris în retur, în poarta lui Bornescu!

Au în faţă un sezon întreg să-şi repare „greşeala”, să întoarcă Rapidul în cupele europene. Probabil nici nu vor crîcni în faţa lui Şumudică şi a colegilor. Sînt „vinovaţii” de serviciu! De fapt, vinovată e starea de lucruri din fotbalul nostru, unde nu se mai obişnuieşte ca echipele să crească jucători pentru folosul propriu.

Aşa se face că „nucleul dur”, chiar şi la „granzi”, are o consistenţă foarte pufoasă. Conţine foarte puţină substanţă tradiţională şi se schimbă de la sezon la sezon. Oricare dintre jucători se poate trezi în situaţia celor cinci foşti „stegari”: să joace azi împotriva coechipierilor de mîine. Şi nu numai jucătorii, ci şi conducătorii de club şi antrenorii.

Nici o asemănare cu fotbalul spaniol, care a ajuns pe acoperişul lumii sprijinit pe „nucleele” din campionatul intern. Noi n-avem talentul de a genera forme stabile şi consecvente de fotbal, organizări mai durabile decît ultimul scor. La noi, se circulă prin vestiare ca la gară, culorile trec unele într-altele, ca un curcubeu de benzină într-o baltă.

Lui Puyol, Iniesta, Xavi poţi să le ceri să dea totul pe teren. De fapt, nici nu e nevoie să le ceri asta, de vreme ce s-au născut gata echipaţi în culorile Barcelonei. „Flotanţilor” din Liga 1 poţi doar să le atragi atenţia că planeta nu se scufundă, ci se roteşte, la fel ca piaţa transferurilor.