Bătrînul, complicatul continent

Cu trei echipe în semifinale, Europa şi-a demonstrat supremaţia în fotbal

„Ni se pare nouă sau e o problemă cu Europa?”, se întreba un reporter de la „Time”, numărînd echipele care au trecut de faza grupelor. Cam puţine de pe […]

Cu trei echipe în semifinale, Europa şi-a demonstrat supremaţia în fotbal

„Ni se pare nouă sau e o problemă cu Europa?”, se întreba un reporter de la „Time”, numărînd echipele care au trecut de faza grupelor. Cam puţine de pe „bătrînul continent”! Puţine, dar jucătoare de fotbal.

Cu tot heirupul de la Mondial, americanii trebuie să mai practice sportul ăsta o sută de ani de acum înainte. Şi nici aşa nu e sigur că fotbalul va depăşi în SUA categoria de modă şi va deveni capriciu existenţial, ca în Europa.

În oricare fază a competiţiei, diferenţa între ceea ce au arătat americanii şi ceea ce au arătat europenii la Mondial rămîne aceea dintre o carte poştală şi un Rembrandt. Dintre divertismentul pe bandă rulantă şi unicat. Fotbalul e un joc simplu, nu mai trebuie simplificat. Sau eficientizat, Doamne fereşte! Frumuseţea barelor e gratuită.

Noi ne uităm de atîta vreme la joc, încît am ajuns să vedem prin el. Straturi-straturi de timp, generaţii, comparaţii între Olanda de acum şi cea de cine ştie cînd. Între Germania de acum şi cea dintotdeauna. Între Spania de azi şi cea de ieri. Ne uităm şi aşteptăm înfriguraţi ca prezentul să schimbe trecutul. Ca scorul să răzbune ceva imposibil de consolat. O finală pierdută, un titlu scăpat printre degete, un meci urît, cîştigat. Avem ciudăţenia asta. Pentru restul continentelor, fotbalul e doar o formă, anarhică sau habotnică, de prezent continuu. Un vehicul întîmplător al extazului colectiv.

Şi tot uitîndu-ne la joc, de atîta vreme, am ajuns să punem în el şi altceva decît emoţie. Am ajuns să-i inventăm articulaţii logice. Şcolile de gîndire fotbalistică, stilurile, metodele şi tehnicile – toate au apărut în Europa. Aici vin să înveţe şi băieţii de comitet din Asia, şi comitetele de gauchos din America de Sud, şi aspiranţii la comitete din Africa.

Problema cu Europa e că îşi permite luxul de a obosi. De a trimite acasă Italia şi Anglia. Problema cu Europa e că nu se teme de ridicol. Francezii încă discută ceea ce vor discuta şi peste patru ani, „mais pourquoi?”. De ce, Domenech? Europa vrea să înţeleagă. Nu trece prin fotbal ca prin brînză albastră. Problema cu Europa e că îşi permite libertatea de a rata, cu Lippi ştiind că ratează, libertatea de a se îndoi de Ronalzii ei, libertatea de a fi jalnică, după ce a fost falnică, precum sîrbii.

Comparînd-o cu problemele lui Bob Bradley, antrenorul SUA, orice selecţionată de pe „bătrînul continent” pare o armată de loseri. „A fost un meci dur şi la sfîrşit l-am făcut inutil de greu”, a spus Sneijder, după ce-a dat ochii cu fantoma Uruguayului. Fotbalul e simplu, numai noi, europenii, avem ştiinţa şi putinţa să-l facem complicat.

Şi încă un lucru.”Penaltyul tău e demn de un film. Dar fii liniştit, fiule, inima mea e într-o stare impecabilă!”, i-a spus bunica „Nebunului” Abreu, după „sfertul” cu Ghana. Noi nu putem spune aşa ceva. În materie de fotbal, inimile noastre de orice virsta sînt infinit mai uzate.