Şansa „jegoşilor”

„Aceşti mici jegoşi de periferie”, „această bandă de vagabonzi, care nu cunoaşte decît moralitatea mafiotă”… Şi aşa mai departe. După cum probabil aţi ghicit, este vorba despre „naţionala” Franţei, în viziunea unui filosof din Hexagon. Alain Finkielkraut nu e singurul […]

„Aceşti mici jegoşi de periferie”, „această bandă de vagabonzi, care nu cunoaşte decît moralitatea mafiotă”… Şi aşa mai departe. După cum probabil aţi ghicit, este vorba despre „naţionala” Franţei, în viziunea unui filosof din Hexagon. Alain Finkielkraut nu e singurul care le reproşează jucătorilor lui Domenech că provin din suburbii şi că n-au bunici francezi.

Să fie  vina copiilor de imigranţi că se apucă de fotbal, nu de filosofie? În Franţa, accesul la terenurile de sport e incomparabil mai ieftin decît accesul în şcoli. Iar pentru „micii jegoşi de la periferie”, fotbalul nu reprezintă una dintre multele căi de urmat în viaţă. Reprezintă Calea. Fotbalul şi hip-hopul. Probabil Henry şi Anelka au avut motivele lor să nu se apuce de cîntat.

Nimic nu-i împiedică pe „copiii curaţi din centru” să se lanseze în fotbal. Sistemul de formare din Franţa nu are egal în Europa. Există 17.753 de cluburi de amatori, zeci de centre de juniori şi de pepiniere pe lîngă echipele mari. Egalitatea de şanse funcţionează fără cusur aici. Doar că puştii din centru nu se agaţă de minge cu disperarea puştilor de la periferie.   

Evra, născut în Senegal, şi Malouda, din Guyana Franceză, n-au dat şpăgi la antrenorii de juniori ca să fie convocaţi în lot. Şi-au apărat şansa lor. Asta s-a întîmplat şi cu turcii, bosniacii, croaţii şi polonezii din alte „naţionale”. Se află acolo pe merit, nu pentru că i-au discriminat pe juniorii băştinaşi. Uneori le iese jocul, alteori nu, c-aşa-i în fotbal. Golul Elveţiei cu Spania, de pildă, a fost opera colectivă a trei imigranţi: unul din Congo, unul din Turcia şi unul din Insulele Capului Verde.

Discuţia nu e dacă Abidal sau Cisse reprezintă Franţa. Ci dacă nu cumva Abidal şi Cisse ar fi fost mai talentaţi ca medici, profesori, manageri de multinaţională sau jurnalişti decît ca fotbalişti. Şi dacă nu cumva ar trebui direcţionaţi mai mulţi imigranţi spre şcolile de antrenori din care a ieşit Domenech.

Întrebarea se pune şi la noi, dar cu nuanţe, pentru că fotbalul tinde să devină un sport pentru bogaţi. Există puţine baze sportive, tot mai puţine centre de juniori şi foarte puţini copii care-şi permit să dea 7.000 de euro antrenorului ca să-şi asigure locul în echipă.