Un an, o lună şi cîteva zile

Obiectivul lui Lucescu jr. e să construiască o echipă, nu o baricadă

Selecţionerul Franţei a fost criticat de preşedintele Franţei. În public, „un incompetent, un incapabil!”, şi în particular, „la fel de naşpa, şi ca antrenor, şi ca jucător”. Presiunile […]

Obiectivul lui Lucescu jr. e să construiască o echipă, nu o baricadă

Selecţionerul Franţei a fost criticat de preşedintele Franţei. În public, „un incompetent, un incapabil!”, şi în particular, „la fel de naşpa, şi ca antrenor, şi ca jucător”. Presiunile nu s-au limitat la atît. Doi jurnalişti de la „L’Express” au scos o carte despre întîlnirile secrete dintre şeful statului şi Domenech. „Vrea să ştie de ce nu-l convoc pe unul sau pe altul, mi-a vorbit şi despre alcătuirea echipei”, spune selecţionerul. Un selecţioner din „lumea întîi” a fotbalului!

Deocamdată, Răzvan Lucescu are de suportat presiunile uzuale într-un astfel de post. De cînd a fost numit, a reuşit să alimenteze mai mult polemicile decît speranţele suporterilor. „Anul al doilea din mandat e anul-cheie”, crede Mourinho. Cu condiţia să existe, desigur. În fotbalul românesc, se calculează altfel. Răzvan Lucescu e selecţioner de un an, o lună şi cîteva zile-cheie.

Contrar aşteptărilor, problema nu e jocul ultradefensiv al echipei, ci prestaţia lui ultradefensivă ca selecţioner. De parcă şi-a fixat drept obiectiv să pareze criticile încă din faza de gînd şi chiar înainte S-a blocat în careu, invitînd la atac Federaţia, impresarii Becali & apropiaţii, fostele glorii şi facţiunile mahmure din vestiar.

În meciul ăsta, n-are nici o şansă. Îi poţi răspunde lui Hagi singur, nu poţi răspunde însă ecourilor oportuniste din jurul lui. Îl poţi pune la punct pe Mutu singur, dar nu-i poţi pune la punct pe toţi jucătorii din sfera Becali&Becali. Ţi-ar trebui un mandat de o sută de ani, ca să obţii un minut de linişte.

Numai că obiectivul lui Lucescu jr. e altul. Să construiască o echipă, care să aibă şi alte caracteristici, pe lîngă „fără Mutu”. „Fotbalul românesc reprezintă o reflectare fidelă a întregii societăţi româneşti!”, explică el. Nu ne spune nimic nou. Iar selecţioneri care se plîng preventiv de lipsurile ţării şi ale campionatului, care se lansează în false războaie, cu false mize am mai văzut.

Problema e că fotbalul românesc a fost aşa şi în momentul cînd a acceptat postul de selecţioner. Dacă a venit la „naţională” ţinîndu-se de nas, într-un an, o lună şi cîteva zile a avut vreme să se obişnuiască oarecum cu mirosul. Se aştepta la vreo minune? La vreo schimbare? La susţinere necondiţionată şi unanimă? La pace olimpică? În fine, orice aşteptări, oricît de bizare, ar fi avut, nu contează. În termenii profesionişti, contează ce se aşteaptă de la tine ca selecţioner. Ce aşteaptă publicul „naţionalei”? În nici un caz, „judecăţi globale”.