O finală în dar

Avem cui ţine pumnii în sărbătoarea de la Madrid

Se întîmplă lucruri bune şi în fotbalul nostru. Avem trei români campioni în Europa. Chivu, cu Inter, plus două surprize, Giani Kiriţă, cu Bursaspor, în Turcia, şi Cristian Ianu, cu FC […]

Avem cui ţine pumnii în sărbătoarea de la Madrid

Se întîmplă lucruri bune şi în fotbalul nostru. Avem trei români campioni în Europa. Chivu, cu Inter, plus două surprize, Giani Kiriţă, cu Bursaspor, în Turcia, şi Cristian Ianu, cu FC Lucerna, în Elveţia.

Lucrurile astea bune apar pe neaşteptate, sfidînd calculele Federaţiei şi mediocritatea fără ştaif a Ligii 1. De vreme ce ne-am lăsat de cultivat valori, de vreme ce am abandonat orice speranţă cînd vine vorba de fotbaliştii români, de ce se încăpăţînează Alibec să înscrie două goluri în finala Ligii la tineret?

Şi apoi Chivu, în finala Ligii! Pe 6 ianuarie, nu ştia cînd sau dacă va mai reveni pe teren. Sau dacă se va trezi din operaţie. Medicii de la Spitalul „Borgo Trento” din Verona îi retrasau linia vieţii pe scalp. „Pînă la operaţie, m-am gîndit la multe lucruri, dar totuşi am fost un pacient bun!”. Ce s-a întîmplat după, recuperarea, casca de protecţie, semifinala cu Barca, intră sub incidenţa „miracolului din blocul operator”.

După zece ani, vom vedea iarăşi o finală de Ligă în care avem ocazia rară să-i ţinem pumnii unui român. Dincolo de bucurie, dincolo de rezultat, vine întrebarea: oare fotbalul nostru mai are un destin colectiv? Nu cumva s-a „spart” în mai multe cariere individuale, care merg în paralel şi, uneori, în ciuda sistemului din ţară?

Fără să aştepte răspunsul, „pacientul” Chivu ne-a tras după el în sărbătoarea de la Madrid. Uite-aşa, în frenezia convalescenţei, cînd nu mai ai răbdare să pierzi timpul! „După operaţie, am fost atît de fericit încît am început să sun şi să dau mesaje prietenilor. M-au văzut doctorii şi mi-au luat telefonul două zile!”.

Fundaşul purtător de cască de la Inter nu mai aparţine decît cu paşaportul de fotbalul nostru. Dar încă spune ceva despre noi şi, mai ales, pentru noi. Poate n-avem scris în ADN să facem numai filme minunate, cum cred criticii americani, ori să dăm numai pase de geniu, cum cred nostalgicii „Generaţiei de aur”. Dar, în anumite condiţii de voinţă, de luciditate, de caracter, sîntem în stare de lucruri bune.

Iar finala cu român de la Madrid o putem lua ca pe un dar, pe care îl vom merita mai tîrziu.