Drogul lui Andone

Stresul gratuit din Liga 1 provoacă dependenţă

„România e drogul meu! Nu pot sta mult timp departe de ţara asta!”. Mărturisirea îi aparţine regizorului Radu Mihăileanu, dar ar putea veni şi de la antrenorii români. Mai ales de la cei […]

Stresul gratuit din Liga 1 provoacă dependenţă

„România e drogul meu! Nu pot sta mult timp departe de ţara asta!”. Mărturisirea îi aparţine regizorului Radu Mihăileanu, dar ar putea veni şi de la antrenorii români. Mai ales de la cei care, spre îngrijorarea părintească a lui Mircea Rădulescu, se încăpăţînează să revină în Liga 1.

Andone, de exemplu, n-a muncit în străinătate decît doi ani, nu 30 de ani, ca Mihăileanu. Dar nici piscinele arabilor, nici joggingul bulgăresc, în jurul stadionului, nu se compară cu atmosfera din fotbalul românesc. Numai aici simţi că pluteşti sau cel puţin că te afli complet în aer de cînd intri pe poarta clubului şi pînă pleci unde vezi cu ochii. 

Andone probabil a devenit dependent de suspansul marcă înregistrată din campionatul intern. Doar că, după ce ai fost dat afară de pe primul loc, ca la Dinamo, sau după ce ai luat titlul, ca la CFR, nu te mai impresionează nimic. Trebuie mărită doza! De aceea, logic, a semnat cu Rapid.

Mircea Rădulescu se îngrijorează degeaba. Andone, spune el, a fost tratat ca un neprofesionist, la Rapid i s-a făcut un contract „de probă”, pe două luni. Dar un contract uzual, pe un sezon, cu clauză de reziliere şi primă de obiectiv n-ar fi fost la fel de palpitant. Oricum, pe două luni sau pe un an înseamnă în româneşte cam acelaşi lucru. Iar la Rapid, în ritmul în care se schimbă situaţia, de la o oră la alta, două luni echivalează cu 24 de ani la Manchester.

La prînz te baţi la titlu, seara afli că aspiri doar la un loc în Europa. Poţi să pierzi orice meci la masa verde, poţi să te trezeşti cu un buchet de flori după victorii, dar n-ai cum să te plîngi, vreun moment, de plictiseală.

În linii mari, postul din Grant nu e nici mai bun, nici mai rău decît postul de la ŢSKA Sofia. Doar că promite subtilităţi de exprimare intraductibile în bulgăreşte. Şi garantează rafinamente birocratice la care nici nu visează managerii lipsiţi de nuanţe din alte campionate. 

Dacă lui Andone i-a lipsit presiunea 24 h/ 7, dacă abia aştepta să-şi facă meseria în condiţii de stres gratuit, a ales clubul potrivit. Ştie să lucreze cu fotbalişti de toate naţiile, ştie să ţină în mînă un vestiar, chiar şi unul cu o mare densitate de personalităţi pe metru pătrat. Rămîne de văzut cum va colabora cu un patron care crede că antrenorii sînt opium pentru popor şi trebuie combătuţi ca atare.