O poveste despre importanţă

Prin reducerea fotbalului la absurd, steliştii au demonstrat posibilitatea lui zero barat

Matematicianul rus Grigori Perelman a demonstrat o teoremă veche de peste 100 de ani, pe baza căreia s-ar putea determina forma universului. Dacă n-ar fi refuzat premiul de […]

Prin reducerea fotbalului la absurd, steliştii au demonstrat posibilitatea lui zero barat

Matematicianul rus Grigori Perelman a demonstrat o teoremă veche de peste 100 de ani, pe baza căreia s-ar putea determina forma universului. Dacă n-ar fi refuzat premiul de un milion de dolari şi medalia Fields (echivalentul Nobelului în matematică), probabil descoperirea lui n-ar fi ajuns la cunoştinţa publicului. Dar refuzul lui a şocat. 

Nici o aluzie la faptul că steliştii sînt plătiţi pentru ce joacă. Doar la faptul că, de la o vreme, jocul Stelei nu mai reprezintă o ştire. Rezultatul nul de la Tg. Jiu, obţinut după un meci asemenea, nu mai surprinde pe nimeni. Singur Tătăruşanu, mai proaspăt în fenomen, s-a entuziasmat: „A fost un meci tare, de care pe care!”. Păcat că n-a părut aşa decît din poartă! Ca să vezi relativitate!

„Nu vreau să fiu expus ca un animal la grădina zoologică!”, şi-a explicat Perelman refuzul. Explicaţia n-a convins pe nimeni, mai ales pe jurnalişti, care l-au declarat nebun, terorist şi noul Rasputin, bazîndu-se probabil pe faptul că poartă barbă. Pînă la urmă, tot n-a scăpat de mediatizare. Nici o aluzie la cei care plătesc milioane pentru notorietate. Ironia e că atitudinea lor e considerată normală. Nu se mai miră nimeni de ce debitează, nu s-ar mira nimeni nici dac-ar demonstra că terenul e rotund şi mingea pătrată, ceea ce ar explica multe din jocul Stelei.

Dincolo de etichete, realitatea rămîne una singură. Perelman este un om important. Ceea ce defilează pe terenurile noastre de fotbal şi pe lîngă ele doar închiriază importanţă. În oricare dintre lumi, descoperirea şi refuzul rusului bărbos reprezintă o poveste bună. Cu atît mai bulversantă cu cît se întîmplă în aceeaşi lume în care Stoichiţă declară că „un punct nu înseamnă nimic”. Iar Cristi Tănase se scuză cu o stîngăcie delicioasă: „Nu credeam că Pandurii vor juca atît de bine!”. De la a înţelege forma universului la a nu înţelege de ce te afli pe teren, pe bancă sau în lojă distanţa se măsoară în ani-lumină.

Din cînd în cînd, nu strică să variem unghiul şi să comparăm universul lui Perelman cu minicosmosul „meciurilor tari, de care pe care”. Face bine la moral. Altfel, am putea crede că trăim într-o lume pe dos, cu un fotbal atît de abstractizat, încît îl pricep doar cei care-l joacă şi uneori nici ei.

Steaua a rămas în cursă şi, dacă ar lua titlul, nici unuia dintre roş-albaştri nu-i va da prin cap să-l refuze. „Nu am nevoie de nimic, am tot ce-mi trebuie!”, i-a anunţat Perelman pe cei cu milionul, de la Institutul Clay din Cambridge, Massachusetts. Trăieşte din pensia de 60 de dolari a mamei lui.