Stadionul-paravan

Mărul discordiei Mititelu-Solomon nu e stadionul, ci ancheta DNA Priviţi prin taifunul de comunicate şi facturi, nici n-ai zice că oamenii ăştia doi au fost, nu demult, cei mai buni prieteni de afaceri. Primarul Antonie Solomon semna autorizaţiile, iar patronul […]

Mărul discordiei Mititelu-Solomon nu e stadionul, ci ancheta DNA
Priviţi prin taifunul de comunicate şi facturi, nici n-ai zice că oamenii ăştia doi au fost, nu demult, cei mai buni prieteni de afaceri. Primarul Antonie Solomon semna autorizaţiile, iar patronul Mititelu jongla cu ele şi, se pare, cu informaţii „pe surse” din Primărie, ca să pună mîna pe terenuri numai bune de construit. Pe unul dintre aceste terenuri (6 hectare la 2,5 milioane de euro) s-a ridicat hipermarketul lui Cornel Penescu.

Ca detaliu de atmosferă, tranzacţia dintre firmele celor doi şefi din fotbal e anchetată de DNA. Tot ca detaliu-cheie şi tot în acelaşi dosar, Solomon a mirosit o posibilă trădare: „Mititelu e un turnător! M-a denunţat la DNA! Nu ştiu cu ce acum!”.

Cu banii obţinuţi din pămînt şi hîrtiuţe, Mititelu a cumpărat Universitatea. Aparent, doar el a avut de cîştigat din relaţiile cu Primăria. În realitatea birocraţiei mioritice, jungla de parafe şi antete are preţul ei. Mai departe, şeful Universităţii a avut naivitatea să folosească echipa drept pîrghie de influenţă în relaţiile cu Primăria. Iar Solomon a avut perspicacitatea să-i reamintească, în dulcele stil clasic, că are o taxă de plătit.

Ca patron de fotbal, Mititelu este un produs exclusiv al bunelor sale relaţii cu autorităţile oraşului şi al proceselor profitabile cu Primăria. S-a ridicat pe un maldăr de adeverinţe cu semnătura lui Solomon. Un amănunt biografic pe care şeful Universităţii îl neglijează cînd îşi plînge de milă şi se recomandă drept haiduc al fotbalului. După cum primarul Craiovei uită, din deformaţie profesională probabil, de interesul locuitorilor din Bănie. Să vadă meciurile pe „Ion Oblemenco”, nu să meargă în excursie la Severin!

Pe Solomon pare să-l intereseze mai degrabă ce declară şi cît Mititelu la DNA. Iar cel mai eficient instrument de presiune pe care-l are la îndemînă e ştampila Primăriei. S-a arătat dispus să concesioneze stadionul pentru 1 euro / lună, cu condiţia ca Mititelu „să-l roage” să semneze un nou contract de concesiune. „Rugat” e un fel elegant de a spune. Cei doi nu se comportă ca un primar şi un om de afaceri, ci, mai degrabă, ca un „naş” şi nou-venitul în clan. 

Nu stadionul e mărul discordiei, nici clubul, nici vreo baltă sau vreo livadă strategică, pe lîngă drumuri europene, ci hîrtiile de la DNA. Arena e doar monedă de schimb. Fotbalul a nimerit undeva la mijlocul păienjenişului de retrocedări, firme-fantomă, moştenitori păcăliţi, gulere albe de jurişti şi mîini murdare de tot felul pe care încearcă să-l descîlcească procurorii.

Dacă Mititelu are pierderi subite de memorie şi de voce, îşi primeşte Mercedesul înapoi, iar echipa se întoarce acasă. Dacă vorbeşte mai mult decît îi permit poliţele, vor urma noi episoade cu „Solomon-nebunul” şi „Mititelu-incalificabilul”. Cei care vor rîde abia la urmă sînt locuitorii Craiovei, desigur. Rămîne de văzut doar în ce calitate vor zîmbi: de suporteri sau de contribuabili.