Ce a cîştigat Popescu

Singurii care s-au ales cu ceva din alegerile FRF sînt sinistraţii haitieni

N-a existat un cîştigător la alegerile FRF. A existat doar un mare înfrînt, fotbalul românesc. Un mare ostatic, de fapt. Dar asta se cunoştea dinainte. Nu mai […]

Singurii care s-au ales cu ceva din alegerile FRF sînt sinistraţii haitieni

N-a existat un cîştigător la alegerile FRF. A existat doar un mare înfrînt, fotbalul românesc. Un mare ostatic, de fapt. Dar asta se cunoştea dinainte. Nu mai era nevoie de tot fardul de bufet peste jalea de la AJF-uri, să ne reamintească.

„Cel care a pierdut azi este Gică Popescu”, s-a pronunţat un viteaz care s-a abţinut de la război. De fapt, oricine n-a participat la acest non-eveniment merită un premiu pentru absenţă. Pentru că alegerile federale au reprezentat un consum inutil de timp şi de antreuri. Gică Popescu s-a ţinut deoparte. Chiar dacă îl întrecea pe Sandu, ar fi intrat, ca preşedinte, într-un mecanism compromis, compromiţător şi profund defect. Şi n-ar fi avut ca variantă de supravieţuire în sistem decît să se defecteze şi el.

Cît mîinile aplaudau şi frunţile transpirau numărînd voturi, cît se spuneau poante reîncălzite, cît degetele prevăzătoare ridicau scame care încă nu căzuseră pe reverul lui Mircea Sandu, Gică Popescu se ocupa cu altceva. Se afla pe „Da Luz”, în Lisabona. La semnalul lui Collina, a intrat în locul lui Kaka, în minutul 30 al meciului de caritate pentru victimele din Haiti. Era din nou coechipier cu Hagi, în selecţionata „Prietenii lui Zidane”.

În tribune se aflau 55.000 de oameni. Mai mulţi decît l-au aplaudat vreodată pe Sandu la toate alegerile FRF pe care le-a cîştigat. Dar Gică Popescu nu s-a dus pentru aplauze acolo. S-a dus să strîngă bani pentru cei mai necăjiţi dintre oameni, pentru cei care nu mai au nimic şi cărora sigur le vor fi de folos cei peste un milion de euro care s-au strîns pe „Da Luz”. Prin neprezentare la alegerile FRF, Gică Popescu le-a cîştigat sinistraţilor haitieni cîte o farfurie de supă, o pătură, un pansament steril. A înregistrat, ca să zicem aşa, o victorie palpabilă.

A optat pentru o cauză şi un anturaj care-l reprezintă. A înţeles că şefia FRF nu reprezintă o replică măreaţă, ci o formă de a se minţi pe sine. Să promiţi acum, în contextul de cuţite şi pahare din FRF, că vei schimba fotbalul românesc e ca şi cum ai promite o mie de ani de pace sau tabere în Lună. Aşa că a trecut de la utopii revoluţionare la lucruri simple, concrete şi la îndemîna unui fost mare fotbalist. A ales să ajute oameni, nu sisteme. A pus umărul la binele, nu la răul necesar.

De fapt, alegerea n-a fost deloc grea. Gică Popescu a procedat aşa cum ar proceda oricare dintre noi. Mai stai pe gînduri între „Prietenii lui Zizou” şi „Prietenii Naşului”? E drept că a muncit pe brînci ca să ajungă acolo, lîngă Laudrup, Nedved, Davids, Dugarry, Hierro, Figo, Cocu, Pires, Lehmann, Kluivert şi alţii pe măsură. Dar a meritat şi încă merită efortul.