Gentlemenii fluierului

De cînd şefii de cluburi stau prin tribunale, arbitrii se atacă între ei

Pe zi ce trece, se adevereşte ipoteza de lucru a „cooperativei”: arbitrii sînt şi ei oameni, nici mai mult, nici mai puţin. „Am fost un gentleman […]

De cînd şefii de cluburi stau prin tribunale, arbitrii se atacă între ei

Pe zi ce trece, se adevereşte ipoteza de lucru a „cooperativei”: arbitrii sînt şi ei oameni, nici mai mult, nici mai puţin. „Am fost un gentleman şi l-am lăsat să dea cu mine de maşini”. Remarcabil calmul englezesc al lui Sebastian Colţescu! Dar, pentru binele lui, ar trebui să-şi tempereze sinceritatea. Într-un anumit context conţinînd şefi de club furioşi, declaraţia lui ar putea fi interpretată drept instigare la violenţă.

După un antrenament al arbitrilor, Colţescu-Don-Quijote-care-nu-luptă-cu-te-miri-cine a avut un conflict cu „centralul” Eduard Constantinescu. Nu cine ştie ce, doar un episod mai contondent, din seria „doi băieţi iubeau o fată” sau „un fleac, m-am stăpînit”. Dar, dacă stăm să medităm un pic, aşa ceva se întîmplă mai rar. De fapt, în perioada folcloristă, nu s-ar fi întîmplat deloc.

Acum, din pricini care ţjn de blazarea juridică a şefilor de cluburi, arbitrii trebuie să se ocupe de arbitri. Iată prima noutate! Eduard Constantinescu i-a făcut rost de prietenă confratelui. „I-am promis eu că îi găsesc una şi m-am ţinut de promisiune”. Confratele – ingrat! „S-a ajuns l-a situaţia să fiu acuzat că el s-ar fi despărţit de fată pentru că aş trăi cu ea!”. Apoi lucrurile au degenerat, iar Colţescu a fost înnobilat ca la uşa cortului pe Stadionul „Ion Oblemenco”.

Răfuielile între arbitri reprezintă a doua noutate. S-au văzut „centrali” alergaţi de suporteri pînă în vestiar, ameninţaţi cu pistolul de şefii de club, strînşi de gît de jucători sau chiar molestaţi cu plicul de patroni. Asta le mai lipsea, să fie atacaţi în public de proprii colegi! Ce urmează? Să intre pe teren însoţiţi de bodyguarzi! Să întrerupă meciurile pentru că tuşierul a dat cu bricheta în ei! Să se afle mereu departe de fază, dar şi de arbitrul de rezervă, care le face diverse semne cu pumnul!

Partea bună e că imaginea arbitrajului românesc virează binişor spre roz delicat. În peisajul populat pînă mai ieri de „mitici” fără maniere sau cu maniere penale, a apărut, iată, primul gentleman. Cuvîntul nu sună rău deloc, dar rămîne de lămurit ce înseamnă în româneşte.

Din ce spune cavalerul fluierului Colţescu, „gentlemanul” are şi el orgoliul lui. Ţine să păstreze discreţia absolută în legătură cu suferinţele sale private. „Mi-a lăsat urme şi zgîrieturi pe gît, dar nu e o problemă. O să port helancă.” Bluza pe gît e o soluţie. O alta ar fi să sune un prieten sau să aibă la el o conservă de spanac, în caz de Bluto.