Doi căpoşi

O lume întreagă l-a văzut dînd apă la şoareci, cu mîna la gură, scuturîndu-se fără jenă de la sughiţuri. „Sînt lucruri care se întîmplă!”, şi-a expediat lacrimile Pep Guardiola.

Dar şase titluri din şase posibile într-un sezon nu s-au mai […]

O lume întreagă l-a văzut dînd apă la şoareci, cu mîna la gură, scuturîndu-se fără jenă de la sughiţuri. „Sînt lucruri care se întîmplă!”, şi-a expediat lacrimile Pep Guardiola.

Dar şase titluri din şase posibile într-un sezon nu s-au mai întîmplat pînă acum la un club, fie el şi Barcelona. Nici victorii în Liga Campionilor nu s-au mai întîmplat la Urziceni înainte de venirea lui Dan Petrescu.

Poţi intra în istorie şi cu echipe mari, şi cu echipe pentru care ai nevoie de GPS ca să le găseşti pe hartă. Poţi începe de oriunde, important e să ştii unde vrei să ajungi. Şi să nu te uiţi nici în stînga, nici în dreapta. Să fii, cum îl descria un jurnalist de la „Marca” pe Guardiola, „încăpăţînat, mereu nemulţumit de tine, impermeabil la laude”. 

La 38 de ani, Guardiola a ajuns în vîrful vîrfurilor. Mai sus de atît nu se poate. Oricît l-ar sălta pe braţe jucătorii în grămada bucuriei. La 42 de ani, Dan Petrescu a ajuns mai sus decît orice alt antrenor din Liga 1. Se poate mai mult? Fără discuţie, da. 2009 a fost anul lui. Tot fără discuţie, judecînd după voturile din ancheta „Gazetei”.

A fost anul antrenorilor tineri. Şi următorii pot fi tot ai lor. Tinereţea nu e o valoare în sine, e o stare mentală conform căreia orice e posibil. Orice se poate întîmpla, chiar şi lacrimile unor căpoşi ca Guardiola şi Dan Petrescu, pe stadioane cu acoperiş retractabil.