Vine ceva din urmă!

Generaţia lui Ioniţă va schimba faţa fotbalului românesc

Au dat pe el 67 de milioane de lei vechi şi zece mingi de fotbal, „pe care le-am plătit din buzunarul meu”, a explicat Gabi Răduţă, fostul şef peste juniorii din Giuleşti. […]

Generaţia lui Ioniţă va schimba faţa fotbalului românesc

Au dat pe el 67 de milioane de lei vechi şi zece mingi de fotbal, „pe care le-am plătit din buzunarul meu”, a explicat Gabi Răduţă, fostul şef peste juniorii din Giuleşti. In prezent, mingile alea costă cît zece baloane de aur.

Tîrguiala se întîmpla acum patru ani, cînd nu pariau prea mulţi pe Alexandru Ioniţă, iar „grădiniţa” Rapidului nu intrase în folclorul contemporan. Înaintea golului cu Braşov au existat golurile pentru echipa Liceului „Sfîntul Pantilimon” din Bucureşti. „Prima oară l-am văzut în meciul cu Chimistul”, a povestit Răduţă în paginile Gazetei. Apoi l-a urmărit pe Ioniţă încă o lună şi jumătate, să se convingă. Rapidul n-avea bani, liceul n-avea mingi şi, pe lîngă încăpăţînarea antrenorului, ăsta a fost norocul puştiului. Din două lipsuri cronice ale fotbalului nostru, a ieşit un lucru bun. S-a deschis culoar pentru „un atacant foarte periculos”, cum îl vede Viorel Moldovan.

Ieşite din comun, în toată istoria, sînt calităţile „Copilului”. E un jucător de ambele picioare, cu viteză şi capacitate de efort care promit de pe acum un tricou la „naţionala” mare. Dar peripeţiile junioratului său sînt monedă curentă, etapele obişnuite ale „formării” în stil românesc. Prin asta au trecut sau trec toţi puştii care şi-au pus în cap să devină fotbalişti.

Parada lipsurilor nu se opreşte, desigur, aici. În vara lui 2008, cei de la Rocar n-au avut 2000 de euro să-l păstreze şi Ioniţă a rămas fără echipă, gata-gata să renunţe la 19 ani. Se antrena de unul singur. Pînă la urmă, a ajuns la „satelitul” Rapidului. A dat goluri, l-a văzut Peseiro, apoi Hizo. Din două lipsuri, de bani şi de soluţii, a ieşit iar un lucru bun: un loc pentru el în prima echipă.

„Copilul” are acum o cotă de un milion de euro. Nu-i rău, pentru început. Dar, ca să ajungi la preţul ăsta, condiţia e ca, la începutul începutului, să dea cineva zece mingi pe tine. În cazul lui Ioniţă, mingile n-au fost plătite de club. Conducerea din Grant a mizat pe „grădiniţă” abia după ce a epuizat nervos motoarele de căutat talente pe Net. A descoperit o dată cu publicul comoara din pepinieră. A apelat la depozitul de speranţe doar în disperare de cauză. Pînă atunci, i-a lăsat pe juniori să dispere prin diverse eşaloane.

În mod logic, din lipsuri nu iese nimic, nici măcar o nulitate mai zglobie. În mod paradoxal, din lipsurile adunate şi oferite pe post de şansă, a ieşit generaţia lui Ioniţă, imprevizibilă, ca orice generaţie de după ’89. Nu ne mai putem lamenta că nu vine nimic din urmă. Vine! Şi nu oricum. Vine cu o forţă neaşteptată, care va lua pe sus fotbalul românesc, cu tot cu priorităţile şi buzunarele lui întoarse pe dos.