O aflare în treabă

Lupescu vrea un selecţioner muncitor, nu vorbitor

„I-am spus să mai lase declaraţiile şi să-şi vadă de muncă!”. Indicaţia preţioasă vine de la Ionuţ Lupescu şi se adresează, nţ!, n-aţi ghicit, nu lui Adrian Cristea, nu lui Hamlet, nu lui […]

Lupescu vrea un selecţioner muncitor, nu vorbitor

„I-am spus să mai lase declaraţiile şi să-şi vadă de muncă!”. Indicaţia preţioasă vine de la Ionuţ Lupescu şi se adresează, nţ!, n-aţi ghicit, nu lui Adrian Cristea, nu lui Hamlet, nu lui Vasile Avram, ci selecţionerului.

O observaţie bine ţintită! În fotbalul românesc, unii sînt cu munca, alţii cu vorba şi restul se află în treabă. Specializarea asta, pe domenii de activitate, ţine sistemul într-un echilibru demn de un stup cu albine japoneze.

Graţios, pe după cireş, Lupescu îi atrage atenţia lui Lucescu jr. că n-a fost adus la „naţională” pentru harul lui oratoric. Să-i lase pe alţii, mai competenţi în replici, să se ocupe de vorbit! Misiunea selecţionerului e cu totul alta: să dea cu mătura, cu pămătuful, cu lopata şi să strîngă ce-a rămas după Piţurcă. Apoi să repare cumva şandramaua, să nu mai plouă cu goluri prin acoperiş şi să nu mai cadă pereţii de cîte ori trece marfarul de Novi Sad. 
Lupescu găseşte nepotrivit ca selecţionerul de serviciu să anunţe de cîte ori bate un cui. „Dacă nu se concentrează, atunci are o problemă!”, adaugă sfătosul director federal. Ei, nu are o problemă mare, doar un deget stîlcit, în cel mai grav caz! Să comunici nu e neapărat un defect, dimpotrivă, e un semn de respect faţă de public. Că o fi şi publicul curios să ştie cine mai bocăne prin vestiar.

Piţurcă, ei bine, Piţurcă făcea o figură atît de silenţioasă, încît părea aproape distins, chiar arogant. „Nu avea dorinţa să iasă prea mult în faţa camerelor de luat vederi. Răzvan este la polul opus”. Lăsînd deoparte nostalgiile inoportune, cum o fi bine? Fostul selecţioner avea dorinţa să se bronzeze la Polul Nord absolut, la gradul minus 50 al comunicării. Era deschis la dialog ca un iglu, iar închistarea avea la el tot atîtea nuanţe cîte cuvinte au eschimoşii pentru „zăpadă”. Noul selecţioner a deschis „naţionala” către public. N-o tratează ca pe baleniera lui, ci ca pe un bun colectiv.

 Contrar grijilor lui Lupescu, nu e din cale-afară de solicitant să munceşti şi să vorbeşti. Majoritatea oamenilor fac şi una, şi alta. Doar că, în urma unor circumstanţe nefericite, ajung să vorbească numai cei care se ocupă de vorbit şi atît.

Problema pe care n-o sesizează oficialul federal e că profesioniştii se aud prea puţin în fotbalul nostru. Iar selecţionerul vorbeşte, de fapt, prea rar, raportat la debitul însumat al criticilor săi. Prea mulţi experţi în monolog comentează despre „naţională”, convocări şi tactică. Şi, în general, prea mulţi vorbesc şi prea puţini muncesc pe la FRF şi prin lotul „tricolor”. Dar asta ţine şi de specificul regional.

Directorul Lupescu ar trebui să fie mai îngăduitor cu selecţionerul. Să-i lase măcar dreptul la replică. Oricum, omul umblă cu vorbele la el, nu le ia de la alţii. Chiar dacă se exprimă, rămîn destule cuvinte în dicţionar pentru toată lumea. Noroc cu fostul selecţioner, că n-a epuizat decît o mică parte a masei vocabularului. Aia cu „suporteri beţivi şi drogaţi”.