Teoria paharului
Cît au voie să bea fotbaliştii? Iată subiectul de forţă pentru capetele gînditoare din fotbalul românesc, pe de o parte pentru că e mai comod să te ocupi de timpul liber al jucătorilor decît de starea gazonului ori de starea […]
Cît au voie să bea fotbaliştii? Iată subiectul de forţă pentru capetele gînditoare din fotbalul românesc, pe de o parte pentru că e mai comod să te ocupi de timpul liber al jucătorilor decît de starea gazonului ori de starea juniorilor. Pe de altă parte, pentru că şefilor de cluburi le vine mai la îndemînă să facă morala decît s-o înţeleagă.
La Steaua, Dayro Moreno ocupă ordinea de zi a clubului. La ce listă de abateri s-a strîns în dreptul columbianului, rămîne un mister de ce mai prinde lotul. Şi de ce a fost readus la prima echipă. Poate pentru a fi făcut de rîs. În mod normal, jucătorii care ies din formă ies şi din planurile antrenorilor. Fără alte înflorituri retorice. Parafrazîndu-i pe şefii roş-albaştri, Dayro „şi-a dat arama pe faţă” de atîtea ori, încît nici nu mai contează cu ce e poleit.
Nu era nevoie de încă o dovadă că şefii Stelei stăpînesc teoria paharului cel puţin la fel de bine ca teoria chibritului. E clar, ştiu să desfiinţeze. Au dovedit-o luîndu-i la rînd pe aproape toţi fotbaliştii din lot, începînd cu Zapata, trecînd pe la Grzelak, Golanski, Toja şi terminînd cu Bibişkov şi Kapetanos. Dar cînd i-aţi auzit ultima oară lăudînd vreun jucător? Sau riscîndu-şi poziţia pentru un om din echipa lor? Au spus vreodată ca Rafa Benitez: „Torres nu pleacă. Dacă e transferat, îmi dau demisia!”?
Dacă ei nu cred în jucătorii lor, cine să creadă? Adversarii? Iar dacă, într-adevăr jucătorii Stelei nu merită încredere, o dată, de două ori, de trei ori, mai are vreun rost să le numeri paharele?
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele