Soluţia
Isteaţă schimbare de traiectorie! Rapidiştii au fost întorşi din drumul spre fabrică şi duşi cu clasa la Casa Poporului. La prima vedere, vizita intră în categoria activităţilor cultural-distractive, menite să facă din fotbalist un cetăţean multilateral dezvoltat. Dar virajul spre […]
Isteaţă schimbare de traiectorie! Rapidiştii au fost întorşi din drumul spre fabrică şi duşi cu clasa la Casa Poporului. La prima vedere, vizita intră în categoria activităţilor cultural-distractive, menite să facă din fotbalist un cetăţean multilateral dezvoltat. Dar virajul spre fascinaţia puterii are alte scopuri decît mersul cu autocarul la shopping, la teatru sau la cantina-muzeu de la ProRapid.
De data asta, se pare că a fost o vizită de lucru. Patronul Rapidului probabil testează o nouă variantă gratuită de a susţine echipa: s-o mute la Palatul Parlamentului. Condiţiile? Incomparabile! Teren acoperit, gazon lucrat manual, de Cisnădie, vestiare din marmură roz şi nocturnă din cristal de Mediaş.
E drept că bufetul nu dispune de suficiente savarine, nici de televizoare pentru arbitri, dar se poate rezolva. Iar preţurile psihologice de la cantina Senatului i-au reamintit probabil lui Copos de farmecul vieţii. Singurul cusur ar fi taxa prohibitivă de intrare: 15 lei de persoană! La un loc, aproape cît chiria lunară a stadionului din Giuleşti! Nu-i bine. Dar şi asta se poate remedia, dacă jucătorii Rapidului ar deveni parlamentari.
De ce nu? Nu e fotbalul opiumul poporului? Şi nu e visul secret al lui Copos să patroneze un club finanţat de stat? Bineînţeles că ar rămîne alături de echipă cu sufletul şi numai cu sufletul, ca şi pînă acum. În rest, facturile la candelabre, chiriile jucătorilor, benzina de la autocar, chiar şi impozitele din transferuri ar fi plătite de la buget. Jucătorii n-ar avea de făcut cine ştie ce în plus. Doar să-şi aprobe singuri salariile, primele, pensiile şi dreptul omului la bambilici în plen.
Pe scurt, numai avantaje! Atît că nu va mai fi cvorum la antrenamente şi, uneori, nici la meciuri. Odată ajunşi demnitari, jucătorii vor chiuli în masă de la şedinţe, pe motiv că sînt în teritoriu, pe la vreo fabrică.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele