A învins!

Lăcătuş a demonstrat că e antrenor de fotbal, nu de nevroze

Şase victorii consecutive are Vasluiul cu Lăcătuş pe bancă. Vor veni şi înfrîngerile, şi remizele. Deocamdată Fiara e senină. „Era să suferim pe final!”, a spus după meciul cu […]

Lăcătuş a demonstrat că e antrenor de fotbal, nu de nevroze

Şase victorii consecutive are Vasluiul cu Lăcătuş pe bancă. Vor veni şi înfrîngerile, şi remizele. Deocamdată Fiara e senină. „Era să suferim pe final!”, a spus după meciul cu Ceahlăul. A fost cît p-aci, la şutul lui Doicaru. Dar nu despre asta era vorba, neapărat. Ci despre Lăcătuş, pe marginea rîpei, gata-gata să cadă, dar virînd salvator dinspre Bucureşti spre Vaslui.

Nu-l mai întreabă nimeni retoric dacă e sau nu antrenor. Pentru că e clar: n-a fost, nu e şi nu va fi antrenor de nevroze. Meseria asta nu ţine de fotbal. Iar la Steaua, Lăcătuş n-a avut pe mînă o echipă de fotbal, ci un dezechilibru cronic. A lucrat într-o atmosferă atît de tulbure, încît nu se putea spune nici dacă el e antrenor, nici dacă elevii lui sînt fotbalişti.  
 
„N-am venit pentru bani!”, declara la instalarea pe banca moldovenilor. Alta era urgenţa: să reia contactul cu normalitatea, să meargă din nou pe pămînt ferm, după marşul forţat prin mizerii mişcătoare. A învins Urziceniul. Punct. Nu-i mai atrage nimeni atenţia că Steaua înseamnă prea mult, prea repede. Da, Steaua e un nume mare în fotbalul nostru, dar Lăcătuş nu e un antrenor de nume. Nu e un tactician de amintiri. Ar putea fi însă profesorul de ambiţie pentru Gerlem şi Wesley. Cel care-i învaţă pe jucătorii Vasluiului cum se respiră la înălţime. Are autoritatea legendei şi ochiul exersat să privească în sus, spre vîrf.

Şase victorii înseamnă un început bun. „Dar trebuie să rămînem cu picioarele pe pămînt!”. Ei bine, iată o misiune oleacă mai simplă la Vaslui decît oriunde la cluburile din Bucureşti. Urmează „meciurile grele”. Steaua, Dinamo, CFR. Vor veni şi înfrîngerile, şi remizele. Dar, indiferent de rezultate, la Vaslui nu va trebui să suporte acel gen de presiune cu care a refuzat să se obişnuiască în Ghencea: presiunea de dragul presiunii, inutilă şi degradantă.

Era să sufere, dar acum e bine. Şi e bine pentru fotbalul nostru cînd Lăcătuş învinge. Nu vom şti niciodată cum face, prin ce procedee tainice se extrage pînă la suprafaţă. Dacă are nevoie de un Sfinx care să stea cu ochii pe el sau de un perete solid la care să se încrunte. Sau de o echipă de fotbal căreia să-i vorbească fără cuvinte. Nu vom şti cînd anume şi cu ce preţ băiatul tuns castron a devenit bărbatul pe care fanii au simţit nevoia să-l ocrotească numindu-l Fiară. Dar merită să-i admirăm energia de supravieţuitor.

Lăcătuş învinge din nou. Asta înseamnă, printre altele, că măcar o parte din ceea ce reprezintă Steaua se află în siguranţă.