Balada cartonaşului roşu

Scuza arbitrajelor antidinamoviste e doar o scuză

Ca la noi, la nimeni. Nu echipele mici, ci granzii se plîng de arbitraje. Granzii se consideră persecutaţi, „vînaţi” şi nedreptăţiţi din pricini rămase necunoscute din cele mai vechi timpuri şi pînă azi.

[…]

Scuza arbitrajelor antidinamoviste e doar o scuză

Ca la noi, la nimeni. Nu echipele mici, ci granzii se plîng de arbitraje. Granzii se consideră persecutaţi, „vînaţi” şi nedreptăţiţi din pricini rămase necunoscute din cele mai vechi timpuri şi pînă azi.

Oare jucătorii lui Manchester sau Arsenal ar da vina pe „central” dacă ar pierde cu o nou-promovată? În anumite medii sportive şi în anumite culturi, e o chestiune de demnitate să-ţi asumi eşecul. Nu e cazul în Liga 1, de pildă, unde dinamoviştii n-au terminat de disecat meciul din etapa trecută. De parcă ar fi jucat cu Inter Milano, nu cu Inter Curtea de Argeş.

„Nu mi-e frică de nimic în viaţă sau pe terenul de fotbal, dar arbitrajele astea mă pun pe gînduri!”. În prima parte a frazei, l-aţi recunoscut probabil pe Tamaş, omul. În a doua parte, vorbeşte Tamaş, fundaşul lui Dinamo. Atitudinea asta cîrcotaşă e la modă în Groapă, dar nu e o atitudine de echipă mare.

Cînd granzii afirmă că sînt „furaţi”, de fapt, vor să spună că nu sînt favorizaţi. Iată sursa enervării! Sînt măsuraţi cu aceeaşi măsură, judecaţi după aceleaşi reguli şi trataţi la rînd cu restul echipelor. Un nume ca Dinamo exercită automat presiune asupra unui arbitru. Dar Dosarul Piteşti exercită o presiune şi mai mare.

Putem să-i bănuim de nostalgie pe granzii care se plîng de răutatea arbitrilor. Nu se mai conspiră ca pe vremuri, ceva s-a schimbat, din momentul izbucnirii scandalului Penescu-CCA. Ancheta a frînat cel puţin comerţul din culisele campionatului. Comisiile federale lucrează în continuare, şterg amenzi şi sancţiuni, iau decizii la cererea finanţatorilor. Dar CCA-ul a intrat într-un fel de carantină.

Acum, şefii de cluburi, antrenorii, jucătorii păstrează distanţa sanitară cînd pun presiune pe arbitri. Nu le-a mai rămas decît pîrghia zgomotului ca să le dea fiori „centralilor”. Povestit cu încetinitorul de Tamaş, faultul de „roşu” devine o epopee: „L-am lovit involuntar”, „el a urlat”, jocul a fost oprit „6-7 secunde, dacă nu mai mult”, „adversarul s-a ridicat” etc. Nu mai lipseau din cadru decît Cidul, Bruce Lee şi Lancelot.

E adevărat că sună mult mai palpitant fazele de meci relatate astfel. Parcă nici nu vorbim despre fotbal, ci despre balade populare. Dar, vorba lui Tamaş, fotbalul e „un joc bărbătesc”. Să nu ne emoţionăm prea tare.