Subiectul sensibil

Gică Popescu a fost declarat subiect tabu de către membrii CNSAS

Trăim în România anului 2009. Celor doi cercetători care au analizat documentele despre Gică Popescu, colegul meu Justin Gafiuc şi istoricul Mihai Bumbeş, le-a fost blocat accesul la arhivele […]

Gică Popescu a fost declarat subiect tabu de către membrii CNSAS

Trăim în România anului 2009. Celor doi cercetători care au analizat documentele despre Gică Popescu, colegul meu Justin Gafiuc şi istoricul Mihai Bumbeş, le-a fost blocat accesul la arhivele fostei Securităţi. În cazul reporterului Gazetei, acreditarea a fost retrasă din motive străine de caz, pentru „publicarea de informaţii care au adus atingere vieţii private”. Anunţul a venit însă simultan cu verdictul în cazul Popescu.

Trăim în România anului 2009, cu libertatea presei şi a accesului la informaţie garantate de Constituţie. „În cazul acesta, ce discutăm noi astăzi? Dacă eu ca instituţie pedepsesc vehiculul informaţiei, înseamnă că securiştii îşi ating scopul”, observa Mircea Toma, după sancţionarea lui Bumbeş. Preşedintele Academiei de Monitorizare a Presei atrăgea atenţia şi asupra „reacţiei de furie şi de hărţuire generalizată care se declanşează ori de cîte ori se pune degetul pe un subiect sensibil despre Securitate”.

Este Gică Popescu „un subiect sensibil” în această privinţă? Vorbim în primul rînd despre un subiect de interes public. Despre o personalitate a fotbalului românesc. În dezbatere se află relaţiile lui cu fosta Securitate. „Am semnat doar o hîrtie în care mă angajam să apăr interesul naţional”, a declarat în conferinţă de presă Gică Popescu. Apoi, într-un interviu din „Evenimentul zilei”, a admis că a semnat şi note informative: „Chiar dacă am dat, am dat de bine”.
Decizia CNSAS a confirmat mărturisirile fostului jucător. „Gică Popescu a dat note numai de bine. Nu a zis nimic de rău la adresa nimănui, ba chiar uneori a şi apărat anumite persoane”, a declarat Cazimir Ionescu, membru în Colegiul CNSAS. Sună mai degrabă a propunere la Premiul Nobel pentru Pace decît a verdict.

Dar, vorba lui Mircea Toma, despre ce discutăm noi aici? Despre aspectul etic şi moral al documentelor de la dosar? Sau despre relaţiile dintre Gică Popescu şi fosta Securitate? CNSAS a decis că fostul fotbalist „nu a colaborat”, asta însemnînd, conform legilor actuale, că nu a făcut poliţie politică. În sistemul de referinţă al fostei Securităţi, „colaborator” nu însemna doar cel care dădea „de rău”, ci oricine dădea informaţii despre un subiect sau altul. Dosarul lui Gică Popescu poartă, de altfel, titulatura oficială „Dosar personal al col. Petrescu”, unde „col.” vine de la colaborator.
Este un fapt. La fel şi notele, la fel şi semnătura lui Gică Popescu „pentru interesul naţional”. Fapte. O dată aduse la cunoştinţa publicului, rămîne ca fiecare să-şi formeze o părere, dacă a fost „de bine”, „de rău” sau altcumva. Sigur că asta implică riscuri pentru imaginea lui Popescu. Dar riscurile astea n-ar fi existat dacă fostul jucător ar fi recunoscut de la bun început şi notele, şi semnătura.

Despre ce discutăm, aşadar? Nicăieri în paginile „Gazetei Sporturilor” nu s-a afirmat că Gică Popescu ar fi făcut poliţie politică. Au fost prezentate faptele, recunoscute ulterior de fostul jucător şi de către membrii Colegiului CNSAS. „A dat note numai de bine”. Mai pe scurt, a dat note. Că se numeşte „colaborator”, „turnător”, „informator” sau altfel, asta este treaba justiţiei să stabilească.
Iar treaba CNSAS-ului este cu totul alta decît să sancţioneze exemplar jurnaliştii şi istoricii. Şi să stabilească lista cu teme tabu pentru dezbatere publică. Subiectul sensibil aici nu este imaginea şi cariera lui Gică Popescu, ci aflarea adevărului care aşteaptă de 20 de ani în arhive. Membrii Colegiului ar trebui să aducă un plus de claritate, nu de relativitate. Să gestioneze arhivele, nu să dea indicaţii despre cum trebuie interpretate notele, cine ar trebui canonizat şi cine nu. Trăim în România anului 2009. Despre asta discutăm.