Profesorul de gaşcă

Bergodi a reuşit să le ridice respectul de sine steliştilor

Se vor duce să se plîngă la patron că nu înţeleg ce vrea de la ei? Se vor grupa în „bisericuţe” pro şi contra? Îl vor exaspera? Îl vor bîrfi […]

Bergodi a reuşit să le ridice respectul de sine steliştilor

Se vor duce să se plîngă la patron că nu înţeleg ce vrea de la ei? Se vor grupa în „bisericuţe” pro şi contra? Îl vor exaspera? Îl vor bîrfi perplecşi cînd va scoate untul din ei la antrenamente? Îi vor asculta absenţi indicaţiile, cu gîndul la ofertele din străinătate?

„În România, chiar nu se ştie niciodată”, spune Bergodi. Deocamdată, italianul a izbutit la Steaua ceea ce a izbutit şi la CFR Cluj, şi la Rapid, şi la Iaşi: s-a impus în faţa jucătorilor. La mijloc nu se află doar entuziasmul obişnuit la început de mandat. Nici bunul nume pe care şi l-a făcut noul antrenor în Liga 1. Cît mai degrabă nevoia unui centru de echilibru la echipă.

Bergodi a reuşit să insufle normalitate unei lumi guvernate de isterie şi provizorat. Nu se ştie cît va dura, pînă la primul meci sau pînă la prima înfrîngere. Deocamdată, schimbările sînt vizibile cu ochiul liber, nu neapărat în jocul echipei, nici în mentalitate, care se modifică în ani, nu în săptămîni. Ci în starea de spirit din lot.

Italianul a instaurat un soi de cuminţenie şcolărească la Steaua. Poate şi pentru că a descoperit, ca majoritatea tehnicienilor străini, că fotbaliştilor români le lipsesc unele noţiuni de bază ale profesiei. Trebuie să fi fost cel puţin jenant ca, după ce ai jucat în Liga Campionilor, să ţi se arate cum trebuie să „strîngi” în apărare şi să alergi în diagonală. Bergodi a făcut asta, a explicat abecedarul unor oameni în toată firea fără să-i strivească sub volumul lui de cunoştinţe, fără să-i jignească, fără să umilească în vreun fel sau altul.

Ăsta e talentul noului antrenor al Stelei: nu-şi pune jucătorii în poziţie de inferioritate. Se descrie ca „un frate mai mare”. De fapt, se comportă ca un pedagog de gazon, ca un profesor de gaşcă. Nu şi-a atribuit nici statutul de vedetă, nici pe cel de martir. Cînd spune în interviul acordat „Gazetei” că „jucătorii îl fac mare pe antrenor”, nu e modest, ci realist.

Steliştii au avut parte de un sezon cel puţin halucinant, cu scandaluri şi viraje de tactică din două în două etape. Bergodi spune că i-a găsit „distruşi psihic”. Prin urmare, s-a străduit să le ridice respectul de sine. Înainte de a completa lotul, înainte de a stabili tactica, înainte de a studia adversarii, asta trebuia făcut. Moralul nu se ridică doar ridicînd salariile, ci ridicînd nivelul discuţiei. Bergodi li s-a adresat steliştilor ca unor profesionişti, i-a tratat ca pe nişte profesionişti şi se exprimă despre ei ca atare. Nu pune la îndoială nici bună-credinţa, nici valoarea lor.

Lotul e departe de a fi omogen, dar italianul nu face diferenţă între veterani şi juniori, ci între cei care au ambiţie să fie titulari la Steaua şi ceilalţi. Cît de simplu! Nu s-au făcut transferuri de marcă? Nu e grav! Nu s-au găsit sponsori? Se întîmplă şi la case mai mari! Orice problemă poate fi rezolvată, dacă e tratată ca o problemă, nu ca o tragedie cosmică. Iată logica sănătoasă după care lucrează Bergodi.

Metoda lui va funcţiona în continuare cu o singură, mare, uriaşă condiţie: să nu apară bruiaje în discuţia de la profesionist la profesionist dintre antrenor şi jucători. De dialogul ăsta depinde tonusul echipei. Restul e tactică.