Merci, Sorana!

Acum se joacă altceva decît pe vremea lui Nasty şi a Virginiei Ruzici. E greu să recunoşti basmul în această fată care se luptă cu fetele de fier şi comentariile la română.

„Acum se cîntă altceva”, spune cel cu acordeonul. […]

Acum se joacă altceva decît pe vremea lui Nasty şi a Virginiei Ruzici. E greu să recunoşti basmul în această fată care se luptă cu fetele de fier şi comentariile la română.

„Acum se cîntă altceva”, spune cel cu acordeonul. Vorbesc română între ei, dar călătorilor din metroul parizian li se adresează în franceză. „Un peu de spectacle!”, puţin spectacol pentru dumneavoastră. E greu să recunoşti „Trandafir de la Moldova” în varianta cafe concert. Nu contează. Sună bine pentru chinezii, pakistanezii, danezii, francezii din jur.

De la primele note de saxofon, ceva s-a schimbat pe feţe, de parcă s-ar fi aprins luminile în vitrine. Muzicanţii bat tactul, pasagerii ţin ritmul dînd din cap. E un scurt moment magic, apoi muzica tace, bănuţii cad în cutie şi orchestra coboară la următoarea. „Merci, messieurs!”.

Pentru cîteva zile, ceva s-a schimbat în felul nostru de a privi tenisul. Federaţia e în pragul falimentului, se apropie Bac-ul, dar Sorana a făcut „un peu de spectacle” la Paris. Privirile s-au mutat de pe gazon pe pămînturile roşii de la Roland Garros. Dovadă că avem ochi sănătoşi. Încă putem să recunoaştem sursa de bine.

Pentru un scurt moment magic, s-au aprins luminile în vitrina sportului nostru. Apoi Sorana si-a tras bluza de trening, şi-a urcat geanta pe umăr si a ieşit din arenă. Urcă scarile.