Ruptura
Lacrimile unui bărbat sînt o privelişte greu de îndurat. Mai ales cînd bărbatul se numeşte Lăcătuş şi trebuie să explice o înfrîngere. Să fi plîns din cauza celor care i-au strigat „Demisia!” şi au aruncat cu sticle după el, la […]
Lacrimile unui bărbat sînt o privelişte greu de îndurat. Mai ales cînd bărbatul se numeşte Lăcătuş şi trebuie să explice o înfrîngere. Să fi plîns din cauza celor care i-au strigat „Demisia!” şi au aruncat cu sticle după el, la finalul meciului cu Rapid? Astea nu sînt motive să înduioşeze o „Fiară”!
Dar ceva s-a rupt cînd fanii, chiar şi „o parte a lor”, cum a insistat antrenorul, şi-au îmbrîncit idolul de pe soclu. Iar ruptura iremediabilă nu s-a produs între Lăcătuş şi Steaua, asta e de neconceput! Ci între el şi propria statuie, între Steaua şi numele ei. E sfîrşitul gîndirii magice în Ghencea. Pe măsură ce nevoia de ţapi ispăşitori a înlocuit nevoia de eroi, talismanele au devenit inutile, iar emblemele – neputincioase.
Lăcătuş nu e un antrenor care ţine de scaun. E un om care ţine de o iluzie. Că echipa e protejată de propria istorie. Iar el e ocrotit de propria legendă, ca şi cum ar purta o armură rezistentă la timp şi la loviturile pe care le presupune o viaţă de om. De fapt, lucrurile nu stau deloc aşa. Şi e suficient să ne amintim de un Lăcătuş cu dureri în piept, internat de urgenţă la „Militar”, în noiembrie trecut.
Eroii nu umblă prin lume impregnaţi cu praf de aur şi înfăşuraţi în volute de sepia. În realitate, sînt la fel de vulnerabili ca noi toţi, expuşi pericolului suplimentar de a se crampona de propria poză glorioasă. De a face naveta trecut-prezent pînă la istovire. Aşa cum Lăcătuş făcea naveta Braşov – Bucureşti, pe vremuri, exasperîndu-i pe miniştri şi generali. „Lăcătuş devenise o problemă”, consemnează Andrei Vochin în cartea „Supersteaua”. „Gică Popescu, bătrînul, avea s-o lămurească. «Cît de tînăr ai fi, nu poţi să rezişti la naveta asta!»”.
Lăcătus nu mai e tînăr tînăr în ultima vreme. Mai exact, nu mai e tînăr de vineri seară.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele