Grija lui Lupescu

„Arbitrii trebuie lăsaţi în pace pentru că traversează un moment foarte delicat!”, spune Ionuţ Lupescu. De fapt, momentul e penibil de-a dreptul. Şi e doar primul, „momentul unu” al fotbalului, să zicem.

Iar directorul FRF ar trebui să aibă alte […]

„Arbitrii trebuie lăsaţi în pace pentru că traversează un moment foarte delicat!”, spune Ionuţ Lupescu. De fapt, momentul e penibil de-a dreptul. Şi e doar primul, „momentul unu” al fotbalului, să zicem.

Iar directorul FRF ar trebui să aibă alte griji decît somnul liniştit al subalternilor. Mai rămîne să spună că Federaţia e stat în stat şi trebuie să facă şi delegările, şi legările arbitrilor.

„Presiunea de pe umerii lor nu e un lucru nou, dar pînă acum au demonstrat că pot face faţă”. Încercînd să ascundă un adevăr, Lupescu a rostit un altul. N-a dat nume, dar nu trebuie să deducem din asta că nu există şi arbitri curaţi.

În rest, pentru cei „pătaţi”, de ce ar fi mai mare presiunea unei anchete decît presiunea din teren? Nici nu se compară! Să conduci de la centru un meci, ştiind că trebuie să se termine cu un anumit scor, la o anumită diferenţă de goluri? Asta da, presiune! Aici se văd nervii de oţel!

Să ştii cînd să închizi ochii, cît să înclini balanţa, să fluieri şi pentru unii, şi pentru alţii, să nu bată la ochi, să fii „acoperit”, la o adică. Să nu pui presiune pe observator, să-ţi dea notă de trecere „din burtă”. Să controlezi jocul, dar să te ţii departe de fază, să tragi sforile, dar fără să laşi amprente! Nu e la îndemîna oricui! După ce te-ai prefăcut atîta vreme că arbitrezi, să te prefaci cît de cît mirat la interogatoriu e nimica toată!

Şi atunci, de unde atîta îngrijorare la Lupescu? Dacă arbitrii aveau o sensibilitate ieşită din comun, se făceau artişti. Au ales în schimb o ocupaţie profitabilă, prin urmare sînt firi practice şi descurcăreţe. Posibil totuşi să aibă o fantezie peste medie, la cîte penaltyuri şi faulturi inventează!