Proiectul Oltchim

Acest articol a fost scris impreuna cu cititorii si va fi publicat in editita tiparita a „Gazetei Sporturilor” de miine, 18 martie. Va multumesc!

Iata articolul in forma finala:

Dupa 20 de ani de la  Steaua – AC Milan, o alta echipa romaneasca […]

Acest articol a fost scris impreuna cu cititorii si va fi publicat in editita tiparita a „Gazetei Sporturilor” de miine, 18 martie. Va multumesc!

Iata articolul in forma finala:

Dupa 20 de ani de la  Steaua – AC Milan, o alta echipa romaneasca s-a calificat in semifinalele Champions League. Intimplarea face sa fie vorba de handbal, nu de fotbal, in rest performanta fetelor de la Oltchim nu datoreaza mare lucru hazardului. Echipa vilceana a ajuns in elita europeana pentru ca a avut ceea ce lipseste in general echipelor noastre: un proiect.

„Un oras capitalist intr-o tara socialista”, asa era numit Rimnicu Vilcea inainte de ’89. Un titlu care spune multe despre spiritul progresist al locului. Provincia poate fi mai dinamica decit centrul. In sport si nu numai. 

Sa fie atmosfera decenta, salubra si  aerisita una dintre explicatii? Sau faptul ca la Vilcea, dupa modelul oraselelor nordice, toata lumea respira handbal si isi tine rasuflarea, „Uite-o pe Luca!”, numai cind trece vreo jucatoare pe strada?

Putem sa ne intoarcem in anii ’80, cind a aparut Chimistul, ca sa cautam explicatii ale succesului. Actuala generatie de handbaliste de la Vilcea n-a aparut din nimic, ci in continuarea unei istorii de trofee si dream-team-uri. A mai existat de altfel o calificare in semifinalele Ligii, in sezonul 1989-1990. Dar povestea calificarii de acum isi formuleaza explicit inceputul in 2005.

Dupa argintul de la Mondial, sefii de la Oltchim au transplantat „nationala” la club, cu obiectivul clar de a ajunge in Liga.  S-a format un nucleu dur de jucatoare valoroase, in jurul caruia s-a construit team-ul de azi.  Mutarea a dat rezultate, rezultatele au adus public, bani si transferuri din si in strainatate. Conducatorii vilceni n-au colectionat vedete, au adus exact ceea ce avea nevoie echipa. Au investit in renovarea salii, au crescut salariile jucatoarelor la nivel european: intre 2000-6000 de euro pe luna. Patru ani a durat constructia, patru ani in care s-au rulat handbaliste, s-au schimbat trei antrenori, dar s-a pastrat linia.

Cu incapatinare, s-ar putea spune. Au ramas incremeniti in proiect, in sensul bun. Sefii Oltchimului n-au facut schimbari de dragul schimbarii, n-au lucrat cu jumatati de masura si au ramas la fel de vizibili ca acum 20 de ani. Niste ilustri necunoscuti, adica. Grupul de jucatoare a devenit in schimb tot mai proeminent. A crescut de la an la an, a adunat experienta competitionala, pentru a atinge in fine maturitatea sportiva cu aceasta calificare in semifinale. N-a fost un zbor de agrement, ci un parcurs bolovanos si istovitor. Dar fetele pedagogului Voina au invatat sa lase caderile nervoase la vestiare si sa intre pe teren cu mentalitate de invingatoare.

Lucru care nu le reuseste in ultima vreme fotbalistilor din Liga 1, desi cistiga de peste zece ori mai mult decit o handbalista de top. Si ar mai fi ceva care nu le reuseste profesionistilor cu crampoane. „O sa chefuim acum! Dar nu am pregatit nimic dinainte!”, a marturisit Narcisa Lecusanu dupa meciul de duminica. Interesanta abordarea asta din handbal: intii meciul, apoi cheful.

Au contribuit: Maria, suru, Razvan Nicolae, rodut666, Albu Sibiu, stresu, arhiepiscop Macarie, xman, zuzu, edr, misu, sorin, lexxus, anti GSP, Vasi Arnautu.