Pavel

Nu vă uitaţi că se ţine cu mîinile de spate şi se înviorează numai cînd aude de cuţit. Fuge de operaţie de opt ani, de teamă că ar paraliza. N-a fost dintotdeauna aşa, un „boşorog” de 35 de ani. N-a […]

Nu vă uitaţi că se ţine cu mîinile de spate şi se înviorează numai cînd aude de cuţit. Fuge de operaţie de opt ani, de teamă că ar paraliza. N-a fost dintotdeauna aşa, un „boşorog” de 35 de ani. N-a fost mereu liderul de Cupa Davis. Nici accentul nu l-a avut dintotdeauna.

În 1990, îşi punea în valiză titlul european la juniori şi lua avionul spre Germania. Un manager neamţ pusese ochii pe el. I-a făcut contract şi l-a lansat în tenisul profesionist. Avea 16 ani. N-a cîştigat Roland Garros-ul decît la juniori. Profund dezamăgit, managerul l-a lăsat baltă după doi ani. Spîrlea, care venise o dată cu el şi semnase cu acelaşi impresar, s-a întors în România. Şi a continuat antrenamentele pe cheltuiala familiei. Pavel a rămas.

„M-am acomodat greu. Nemţii sînt foarte străini unii de alţii”. Vorbeşte foarte puţin despre acei ani.Tatăl, care l-a vizitat acolo, spunea că erau şi zile fără pîine. Ca în orice viaţă de emigrant. Pavel juca în cluburi de tenis private. O vreme, n-a mai mers în turnee. În ’94, s-a căsătorit cu o nemţoaică. Restul îl ştiţi. 537 de partide la simplu, 259 la dublu în ATP, 60 de partide în Cupa Davis. Acum, cînd şi-a anunţat retragerea, merită amintite începuturile.

Cîndva, era doar un puşti pe cont propriu într-o ţară străină. Ceea ce a rămas dintotdeauna aşa e tenisul românesc. Atîta nemişcare ar paraliza pe oricine. „Nu ştiu cu ce mai pot să vin eu nou, spunea Pavel în toamnă, înaintea unui meci demonstrativ. Ei deja au toate glumele pregătite”.