Risipitorii

Criza financiară, ce altceva?, îi repatriază, unul cîte unul, pe fiii risipitori. Fotbalul românesc n-a dus niciodată lipsă de ei. Mazilu, de exemplu, a descoperit că orizontul stepei e mult mai îngust decît pare. Într-un an la Dnepr, n-a uitat […]

Criza financiară, ce altceva?, îi repatriază, unul cîte unul, pe fiii risipitori. Fotbalul românesc n-a dus niciodată lipsă de ei. Mazilu, de exemplu, a descoperit că orizontul stepei e mult mai îngust decît pare. Într-un an la Dnepr, n-a uitat doar gustul golului, ci şi puţina rusă pe care n-a apucat s-o înveţe. Iar clubul ucrainean i-a dat liber să plece unde-o vedea cu ochii.

Numai că Mazilu nu e un inadaptat oarecare. E culmea inadaptării! Stă pe gînduri: „Pentru semnătura mea se luptă două echipe din Liga 1”. Încă n-a realizat în ce punct critic al carierei se află. Că trebuie să joace oriunde, numai să joace. E drept, la Braşov, ar primi doar jumătate din salariul de 500.000 de euro de la Dnepr. Dar acolo ar da peste un antrenor care e gata să-l pună laolaltă şi să facă operă de restaurare pe seama lui.

Braşovul seamănă tot mai mult cu o Brescia romena. Un adăpost profesional pentru jucătorii aflaţi într-un moment dificil al carierei. Nu există cauze pierdute, doar cauze abandonate, în felul lamentabil în care Rapid l-a abandonat pe Dani Coman.

Munca de recuperare o face un antrenor care şi-a refuzat deocamdată luxul egoist de a deveni, la rîndu-i, un fiu risipitor. Şi-a amînat plecarea în străinătate. După ce ai antrenat la Rapidul lui Copos, probabil nici Elveţia nu ţi se mai pare o ţară suficient de relaxantă.

Cert e că, pe meleaguri neutre sau nu, Lucescu jr. s-ar îndeletnici tot cu descoperirea şi redescoperirea de fotbalişti. Asta e vocaţia lui, posibil moştenită de la cineva din familie.

Pînă una, alta, şi-a intrat în rolul de fiu cuminte, care gospodăreşte la vatră. Şi care ar tăia cu bucurie viţelul cel gras dacă Mazilu ar ateriza din înălţimea impresiilor despre sine direct în Poiană.