În numele fiilor

„Diseară am program. Mă uit la meci cu fiul meu”, a anunţat Gică Popescu, o dată intrat în posesia DVD-ului cu România – Columbia. Un gest reflex de tată. Să-i arăţi copilului cine ai fost şi ce-ai făcut! Exemplul personal […]

„Diseară am program. Mă uit la meci cu fiul meu”, a anunţat Gică Popescu, o dată intrat în posesia DVD-ului cu România – Columbia. Un gest reflex de tată. Să-i arăţi copilului cine ai fost şi ce-ai făcut! Exemplul personal prinde mult mai adînc şi mai sigur decît tradiţionala predică.

Cînd strîngeau degetele „a ghină”, vorba lui Viorel Moldovan, cînd se luptau cu presimţirile, canicula şi Cordoba pe Rose Bowl, „tricolorii” nu se alinau cu gîndul că toate astea vor ajunge, într-o bună zi, material didactic pe DVD. Aveau preocupări ceva mai presante.

„Ce frică ne-a fost!”, îşi aminteşte Iordănescu, cu mirare retrospectivă. Da, frica face parte din joc. Numai că, pe lîngă ea, selecţionerul şi jucătorii au pus şi altceva în meciul ăla. Curaj, voinţă, nervi tari şi cam tot ce compune un bărbat adevărat. Gică Popescu se poate uita liniştit la meci alături de fiul său.

Abia în ultima vreme, frica a furat prim-planul la „naţională”. A luat proporţii de la an la an, de la meci la meci. S-au înmulţit iconiţele, sticluţele cu apă sfinţită, bănuţii îngropaţi în colţul terenului. Autocarul n-are voie să dea înapoi, iar echipa n-are voie să scoată spatele din poartă.

Puţine lucruri demne de revăzut din ’94 încoace! Amicalul cu Germania rămîne totuşi un amical. Meciul cu Franţa din toamnă rămîne totuşi un egal. Ar mai fi soluţia unor compilaţii cu ultimele 15 minute de joc, „cînd am atacat în sfîrşit!”. Dar ce părinte s-ar mîndri în faţa copilului cu un meci pe care n-a îndrăznit să-l cîştige?

Aşa că taţii prezenţi şi viitori din lotul „tricolor” trebuie să facă de urgenţă ceva în privinţa asta. Să bată Serbia, pentru început.