Fără jumătăţi de măsură!

Cazul Valiza e un prilej istoric de curăţenie generală în fotbalul nostru

„Mi-au ucis sufletul!”, declama Moggi acum doi ani. Dar uita să adauge că el ucisese sufletul fotbalului. Trebuie să luăm aminte cum procedează alţii cu această specie de […]

Cazul Valiza e un prilej istoric de curăţenie generală în fotbalul nostru

„Mi-au ucis sufletul!”, declama Moggi acum doi ani. Dar uita să adauge că el ucisese sufletul fotbalului. Trebuie să luăm aminte cum procedează alţii cu această specie de prădători. Instanţele sportive îi scot automat şi fără nuanţe în afara fotbalului, iar instanţele juridice îi scot în afara societăţii. Sau îi pun în locul cuvenit. 
Aşa s-au petrecut lucrurile în Italia, în Germania, în Franţa, în Polonia, în Serbia, în Austria, în Grecia. Nu sîntem nici primii, nici ultimii care trec prin astfel de scandaluri. Şi nu e cazul să rămînem singurii care n-au aplicat nici o sancţiune.

Reacţiile în lanţ, din toate colţurile campionatului, scot în evidenţă, o dată în plus, caracterul de reţea al fotbalului de la noi. Practic, structurile oficiale sînt dublate de structuri subterane, cu ramificaţii maligne, de la vîrf pînă în ultimul cotlon al ligilor inferioare.

Un fotbal murdar are şefi pe măsură. De aceea, polonezii au ţinut cont de „solidaritatea” dintre federaţie şi cluburi. După ce au retrogradat echipele implicate în blaturi şi i-au excomunicat pe şefii lor, au trecut la nivelul următor. Şi, cu riscul de a ucide sufletul UEFA, au demis în bloc conducerea federaţiei. Nu în acelaşi scandal, desigur, dar tot pentru corupţie, dovedită după un control financiar ordonat de Guvern. A fost suficient un scurt impuls iniţial din zona politicului. Restul e rutină fiscală. Oare ce-ar descoperi un banal audit la FRF şi la Ligă?
Reţelele din fotbal au, obligatoriu, extensii politice şi/sau interlope. După semifinala UEFA Zenit – Bayern, justitiţia iberică a arestat doi mafioţi ruşi din Spania, bănuiţi că au contribuit la trucarea meciului. Şefii de clan şi şefii de cluburi se confundă deseori. Ori se subordonează unii altora.

De aceea, e nevoie de măsuri extreme, pe mai multe planuri. Jumătăţile de măsură nu sînt recomandate! Anchetele şi sancţiunile nu stîrpesc definitiv blaturile şi corupţia, dar acţionează ca un vaccin. Forţează sistemul să emită anticorpi şi să apere, măcar o vreme, sănătatea fotbalului. Nemţii au trecut prin asta şi în anii ’70 (au sancţionat 52 de jucători, 2 antrenori, 6 oficiali şi 2 cluburi), şi în anul 2005 (14 arbitri şi 4 jucători acuzaţi de blaturi). Şi, pentru că sînt nemţi, nu numai că „i-au ucis sufletul” arbitrului blatist Robert Hoyzer, dar i-au cerut şi banii din barem înapoi. Plus alte cheltuieli, în total 1,8 milioane de euro despăgubiri!

Nu există fotbal fără corupţi, veţi spune! Poate, dar la noi corupţia tinde să devină regula nescrisă. Avem doar două variante: ori o exportăm în Bulgaria, să trucăm şi capra vecinului, ori o scoatem din joc la noi acasă. Şi, în ciuda tonelor de aberaţii la cald, să judecăm la rece: merită salvat spiritul farsei sau spiritul jocului?