Argumentul lui Uhrin

Într-o ligă de oratori, tehnicianul ceh vrea să convingă prin fotbal

„Eu nu îmi doresc să cer nişte reguli, îmi doresc ca ele să fie menţinute”, a anunţat cu seninătate Uhrin, după fulgerătorul 4-0 cu Braşov. Antrenorul Timişoarei nu-şi dă […]

Într-o ligă de oratori, tehnicianul ceh vrea să convingă prin fotbal

„Eu nu îmi doresc să cer nişte reguli, îmi doresc ca ele să fie menţinute”, a anunţat cu seninătate Uhrin, după fulgerătorul 4-0 cu Braşov. Antrenorul Timişoarei nu-şi dă seama, de fapt, ce anume cere. După un an şi jumătate, încă n-a înţeles condiţia umilă şi flexibilă a regulii în fotbalul românesc. Ori se încăpăţînează să n-o înţeleagă.

În Liga 1, regulile există pentru a fi negociate. Marea mutaţie de mentalitate aici trebuie să se producă: nu regulile trebuie schimbate, ci argumentele pro şi contra lor. Conform uzanţelor din fotbalul nostru, cine strigă mai tare are dreptate. Asistăm la ceea ce s-ar putea numi hegemonia spumelor şi primatul nervilor. Antrenori, conducători, jucători fac din discurs principala armă de atac şi apărare. Cînd, de fapt, singurul instrument valabil de convingere în fotbal este fotbalul în sine. Jocul din teren. Rezultatul.

Argumentele din Liga 1 sînt, în majoritate, de ordin retoric. Cu cît sînt mai înflorite, mai glumeţe, mai şocante, cu atît stîrnesc mai multă vîlvă. De parcă ar fi un concurs de oratorie, nu un campionat de fotbal. Uhrin vine şi pune pe masă alt tip de argumente. Sau, mai exact, pune argumentele în ordinea firească a importanţei. Nu există nimic mai convingător decît victoria, toate metaforele frustrării, toate polemicile cu ambitus de mahala nu au impactul unui 4-0 fără rest de îndoială.

„Avem atîtea puncte încît cred că s-ar cuveni bonusurile şi salariile”. Antrenorul Timişoarei a adunat dovezile în teren ca să prezinte această părere şocantă. Şi ca să strecoare o ironie devastator de fină. „Am jucat, acum trebuie să ne plătiţi”. Nu s-a pretat la şantajul comod al rapidiştilor: „Nu ne plătiţi, nu jucăm”. În criză financiară, în criză de timp, în criză de valori chiar, fotbalul rămîne argumentul suprem. În lipsa lui, nu se susţine nici o demonstraţie.

Asta nu înţeleg şefii şi tehnicienii din Liga 1. Altfel, n-ar mai declara silenzio stampa şi nu le-ar interzice jucătorilor să vorbească, după meciuri ca Bayern – Steaua, care fac inutile orice comentarii. Nimic mai caraghios decît teama că „se interpretează”! În cîte feluri se putea interpreta jocul de la Munchen? Nemţii au avut grijă să anuleze din primul minut posibilitatea vreunei dileme. În cîte feluri se poate interpreta 4-0 cu Braşov? S-a insinuat vreo neclaritate aici?

Dacă nu te exprimi în teren, nu contează ce exprimi în afara lui. E valabil şi pentru conducători, şi pentru antrenori, şi pentru jucători. Tatăl lui Uhrin a rămas cu gura căscată cînd a aflat că fiul său îl criticase pe „centralul” de la meciul cu Farul. „Uau! Duşan a vorbit despre arbitru? Mă mir! Ştiu că îmi seamănă mie, iar eu n-am spus nimic despre arbitri în toată cariera mea!”. Fireşte că nu. Ce rost ar avea? Un gol înscris este un argument mai tare decît un penalty neacordat. Lipsa de valoare decide, pînă la urmă, meciul. Mediocritatea, punctele slabe, erorile tactice nu pot fi mascate la nesfîrşit de mania persecuţiei.

Nu se ştie ce va discuta Uhrin cu şefii Timişoarei. Dar e clar, încă de pe acum, cine are dreptate. Tehnicianul vine cu argumente imbatabile. În cazul ăsta, conducerea clubului ar putea veni cu reguli noi. Conform cărora, 4-0 este cel mai periculos scor pentru antrenor.