Nopţi albe
De Hagi se leagă mai ales amintirea unor nopţi albe în miez de vară. Mondialul din ’94. Meciul cu Columbia şi sentimentul somnambul al victoriei. Ai noştri păreau de neatins, în mijlocul pericolelor cu nume exotic. Figura lui Hagi s-a […]
De Hagi se leagă mai ales amintirea unor nopţi albe în miez de vară. Mondialul din ’94. Meciul cu Columbia şi sentimentul somnambul al victoriei. Ai noştri păreau de neatins, în mijlocul pericolelor cu nume exotic. Figura lui Hagi s-a încărcat atunci de o bună doză de irealitate.
Nimic din ceea ce s-a întîmplat mai apoi cu „tricolorii”, cu legenda Regelui, tezaurizată harnic şi egoist de sistem, n-a mai avut farmecul visului american, povestit de un fus orar vrăjit. De parcă fotbalul nostru ar fi ascultat-o pe Meryl Streep în „Orele”: „Am crezut că acela e începutul fericirii! Ei bine, nu! Aceea era fericirea! Aceea era clipa!”.
După meciul cu Suedia, am văzut bărbaţi plîngînd în hohote, cu capul pe masă. Pentru a doua oară în viaţă. Lacrimile bărbaţilor sînt oricum un fenomen destul de bulversant, dar să plîngă pentru fotbal! Mai tîrziu, probabil şi-au amintit de asta cu încîntare şi nostalgie. Suporterii, de fapt, nu aşteaptă de la fotbal altceva decît emoţii puternice. Lui Hagi şi generaţiei sale le sîntem recunoscători inclusiv pentru acea tristeţe.
După retragerea lui, aţi observat?, s-a plîns tot mai puţin după meciurile „naţionalei”. S-a rîs amar, s-au făcut miştouri, dar a lipsit acel ceva care hipnotiza publicul, magia generoasă, harul copilăresc. „Naţionala” de azi nu ne mai ţine în transă, ci într-o enervantă stare de veghe.
În noaptea românească, sub soarele american, Hagi ne-a învăţat să visăm cu ochii deschişi. Cu „tricolorii” de azi ne-am trezit deodată, uite-aşa, foarte versaţi în calcule. Sau poate ne-am maturizat.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele