Criza

Campionatul englez, 2,5 miliarde de euro cifră de afaceri, 3,9 miliarde de euro datorii, a încasat în plin criza financiară globală. Două dintre echipe, West Bromwich şi West Ham, joacă deja fără sponsor înscris pe tricouri. Emirii, bancherii, oligarhii, neguţătorii […]

Campionatul englez, 2,5 miliarde de euro cifră de afaceri, 3,9 miliarde de euro datorii, a încasat în plin criza financiară globală. Două dintre echipe, West Bromwich şi West Ham, joacă deja fără sponsor înscris pe tricouri. Emirii, bancherii, oligarhii, neguţătorii de diamante din Premier League au trecut subit de la obscenitate la austeritate financiară.
Dacă cel mai bogat campionat din lume „trebuie să-şi revizuiască relaţia cu banii”, cum afirma Andy Burnham, ministrul britanic al Sporturilor, la noi lucrurile stau exact altfel. Criza afectează echipele, dar îi avantajează pe finanţatorii din Liga 1. Nu numai că nu-şi vor revizui relaţia tulbure cu banii, dar vor avea şi o supermegascuză că nu investesc în general, în special şi pe termen lung!

Dacă Abramovici şi-a pus arici la buzunare, de ce ar renunţa Copos la ei? Nici nu se mai poate spune că e zgîrcit, ci chibzuit! Dacă Liverpool e pe minus, cu o datorie de 875 de milioane de euro, înseamnă că Dinamo rezistă eroic, cu cei „doi lei şi douăzeci de bani” din cont, cît a raportat Turcu! Mai contează cine cîţi bani a dat şi a luat pînă acum? E criză! Peste tot! Chiar dacă la altă scară. Chiar dacă fotbaliştii de top din România cîştigă într-un an cît Steven Gerrard într-o săptămînă, cam 160.000 de euro.

La alţii, criza instaurează o stare anormală de lucruri. La noi, criza face să pară normale toate anormalităţile cotidiene: salariile neplătite, primele întîrziate, peluzele ruinate, donaţiile, camăta, banii negri, gri închis şi cenuşiu deschis. Acum e normal să nu-ţi plăteşti jucătorii, să nu aduci alţii, să nu construieşti stadioane şi, cu toate astea, să te dai mare că pierzi milioane în fotbal!