Noroiul providenţial

O simplă formalitate. Aşa tratează delegaţia franceză meciul de la Constanţa. Ăsta e mesajul de suprafaţă pe care vor să-l transmită Domenech şi compania. Cu cît mai puţină presiune asupra jucătorilor, cu atît mai bine. Mai ales dacă meciul e […]

O simplă formalitate. Aşa tratează delegaţia franceză meciul de la Constanţa. Ăsta e mesajul de suprafaţă pe care vor să-l transmită Domenech şi compania. Cu cît mai puţină presiune asupra jucătorilor, cu atît mai bine. Mai ales dacă meciul e unul important.

Doar 24 de ore de survol, cu escală pe malul Mării Negre. „Ne aşteaptă Africa de Sud”, bravează Domenech. În tabăra românească, se vorbeşte de Verdun. Cuvinte mari, încruntări excesive, decizii la derută. Un selecţioner care, după ani de tăcere programatică, se sinucide mediatic prin supraexpunere, vorbind, şi vorbind, şi vorbind, toate vorbele ţinute pînă acum în sertar, într-un fel de transă apocaliptică. Ne aflăm în plină campanie pentru Mondial, dar impresia e că se apropie, de fapt, de un final.

O fatalitate. Aşa tratează partea română meciul de la Constanţa. Cu o lehamite de sfîrşit de lume. „Numai cînd mă gîndesc la Benzema, Henry, Ribery, mi se face pielea de găină şi tremur de frică”, se confesa Mircea Sandu, într-un interviu din „Evenimentul zilei”. În cazul ăsta, ce-ar putea spune Valerică Găman? La 19 ani, s-a trezit luat în lot cum luau nemţii copiii sub arme, în ultimele luni de război. „L-am adus să se obişnuiască”, a explicat selecţionerul. E un experiment sau un proiect?

Mai degrabă, „operaţiunea Valerică” e o soluţie de compromis, care ar putea fi luată drept decizie curajoasă. Genul de mutare imprevizibilă, menită să conserve, de fapt, stilul previzibil al „naţionalei”. „N-am soluţii!”, iată mesajul negru pe negru transmis de lista lui Piţurcă. Disperare, pripă, criză perpetuă. Dacă  schimbă des „internii”, nu dă impresia de multitudine sau creativitate, ci de nesiguranţă. În ritmul ăsta, patria nu va mai fi colecţia cu posterele fotbaliştilor de la „naţională”, ci cartea de telefoane.
Lipseşte un plan, lipseşte proiectul. Rotaţia jucătorilor nu asigură şi rotaţia stilului de joc. Găman, Mureşan, Dorel Stoica, Bucur, Costea sînt recruţii interşanjabili, trimişi să ilustreze aceeaşi filosofie de joc. Selecţionerul ştie să şocheze cînd alcătuieşte lotul, dar nu reuşeşte să surprindă cînd concepe tactica.

Desigur, mizăm, ca pe vremea sciţilor, pe al treisprezecelea jucător: noroiul providenţial numit teren. Probabil francezilor li se face pielea de găină cînd se gîndesc la gazonul damnat de la Constanţa. Pe care nu superstiţiile organizatorice ale FRF l-au făcut să arate aşa. Doar i-au întreţinut mitul alunecos. N-avem stadioane care să semene, măcar de la depărtare, cu Saint-Denis sau cu Parc des Princes. Şi încă nu se ştie peste cîţi ani vom avea  un Stadion Naţional. Asta e partea gravă, mult mai gravă chiar decît o eventuală ratare a calificării. Asta e fatalitatea.