Egalii lor?

Klinsmann spunea, la conferinţa dinaintea meciului, că poate alege între două sisteme, în funcţie de adversar. „Le-am pregătit din vară, le-am exersat, jucătorii mei se descurcă în fiecare dintre ele”.

Iată diferenţa: Bayern venise cu două sisteme, Steaua oscila între […]

Klinsmann spunea, la conferinţa dinaintea meciului, că poate alege între două sisteme, în funcţie de adversar. „Le-am pregătit din vară, le-am exersat, jucătorii mei se descurcă în fiecare dintre ele”.

Iată diferenţa: Bayern venise cu două sisteme, Steaua oscila între două liste. A antrenorului şi a patronului. Lacatus nu poate alege nici macar titularii. Sistemul nu se adapteaza la adversar, ci la impresiile patronului. Discuţiile despre filosofie de joc, spectacol şi „nervozitate pozitivă” nu-şi au rostul. Nervozitatea la Steaua rămîne una negativă, cea a profesioniştilor frustraţi de profesie. În fotbalul mare, antrenorii sînt lăsaţi să-şi facă treaba. Nu-i bruiază nimeni. Se lucrează pe încredere, pe respect. Pe teren, diferenţa au făcut-o cele două stiluri de abordare: profesionismul de înaltă clasă al lui Bayern şi breşele amatoristice din jocul roş-albaştrilor.

Iată ceea ce i-a lipsit Stelei în faţa nemţilor: claritatea, coerenţa. Nu poţi clădi un proiect european din impresii. Nu merge aşa! La un moment dat, te izbeşti de un bloc perfect măsurat, precum Bayern şi toate impresiile se reduc la una: panică.

Klinsmann roteşte liniile cum ar roti cubul lui Rubyk şi obţine alt sistem. Lăcătuş are la dispoziţie un pachet de cărţi de joc, din care patronul trage cartea norocoasă. Şi comandă palate cu joker în vîrf. Miercuri seară, arhitectura de hîrtie romaneasca s-a izbit de opera de inginerie nemteasca.

Dezbaterea furtunoasă pe marginea golului anulat e un refugiu-capcană. Cine garantează că scorul rămînea 1-1? Mai erau 16 minute, totuşi. Exact cît au avut nevoie oaspeţii să se achite de plan. Ce rost au lamentatiile despre noroc si ghinion? Mult mai profitabilă ar fi, în acest moment, o discuţie serioasă despre valoare şi non-valoare, despre profesionism. La şcolile nemţeşti de fotbal, jucătorii se specializează încă din faza junioratului. Fundaşii laterali exersează pasa în adîncime, mijlocaşii centrează pînă văd negru în faţa ochilor. Fiecare devine un as pe bucăţica lui, o piesă cu destinaţie precisă în mecanismul final.

Jucătorii Stelei au arătat că ştiu cîte puţin din fiecare: ceva dribling, ceva pase, ceva voleuri. Dar cei mai mulţi dintre ei nu stăpînesc nimic la perfecţie. De aceea, la fazele fixe, s-au călcat pe picioare. Nu ştiau clar care le e rolul.

Polivalenţa, meteahnă de amatori, e păcatul capital al fotbalului nostru. Nu de oameni buni la toate are nevoie Steaua, ci de oameni foarte buni pe un anumit post. E valabil şi pentru patron.