O treabă bună
Steaua a oferit bilete liceenilor la meciul cu Bayern. 400 de puşti vor face ca „atmosfera frumoasă” din Ghencea, despre care vorbea Klinsmann, să fie şi mai frumoasă. E un lucru bun. Foarte bun. Şi un tip nou de investiţie […]
Steaua a oferit bilete liceenilor la meciul cu Bayern. 400 de puşti vor face ca „atmosfera frumoasă” din Ghencea, despre care vorbea Klinsmann, să fie şi mai frumoasă. E un lucru bun. Foarte bun. Şi un tip nou de investiţie în fotbalul nostru: investiţia în imagine.
Iniţiativa asta sparge rutina carităţii de Sărbători. Şi inerţia marketingului sportiv de la noi. Nu e doar un proiect legat de fair-play! Copiii au ocazia ” să conştientizeze pericolul violenţei pe stadion”, cum zice Argăseală, pentru că Steaua a conştientizat importanţa imaginii în fotbal.
Adică se comportă ca o mare companie. Îşi pune produsul în contextul lumii în care trăieşte. Nu se limitează la domeniul ei, la fotbal. Ţinteşte să devină un stîlp al societăţii. Ne pasă de civilizaţie, de educaţie, de tineri, de viitor! Iată mesajul nescris, dar conţinut în cele 400 de bilete.
Ceea ce a despărţit pînă acum fotbalul nostru de cel occidental n-au fost banii, rezultatele, infrastructura, ci în primul rînd imaginea. Oligarhii din stepele ruse bagă în fotbal mai mulţi bani ca oricine, dar n-a auzit mai nimeni de ei sau de echipele lor. N-au imagine, deci nu contează. Cumpără, dar nu vînd nimic. Pentru că n-au ce. Fotbalul e un comerţ cu vise, fantasme şi emoţii.
Cei 200 de RON de elev înseamnă alocaţia pe jumătate de an. Nişte bani cheltuiţi cu folos. Şi pentru puşti, care nu mai sparg puşculiţa. Şi pentru club. Copiii care văd luminile Ligii vor deveni spectatori pentru care nu va fi nevoie de plase şi armate de bodyguarzi.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele