Surse de nebunie

Puţină nebunie nu strică. O spune bunul-simţ. Acel bun-simţ care s-a revoltat în faţa jocului searbăd cu Lituania. „Naţionala” nu mai pare nici măcar fricoasă, e pur şi simplu ştearsă. Ei, da, are nevoie de nebunie, de adrenalină proaspătă, de […]

Puţină nebunie nu strică. O spune bunul-simţ. Acel bun-simţ care s-a revoltat în faţa jocului searbăd cu Lituania. „Naţionala” nu mai pare nici măcar fricoasă, e pur şi simplu ştearsă. Ei, da, are nevoie de nebunie, de adrenalină proaspătă, de entuziasm nedomesticit. Ceva care s-o scoată din inerţie. Care să-i redea gustul pericolului şi dezgustul faţă de calcule.

Şi de unde ar putea face rost dacă nu din Bănie? Din fotbalul tuturor posibilităţilor, bune şi rele, capabil de victorii la scor, urmate de şapte înfrîngeri la rînd. Craiova şi-a făcut o faimă de echipă-în-stare-de-orice. Are cel mai tînăr lot din Liga 1, iar la „naţională” îl are pe Florin Costea. Ar trebui aruncat în joc. Nu e nevoie să „explodeze”, doar să fie acolo, pe teren.

E multă energie dezordonată acolo, de unde vine băiatul ăsta de 23 de ani. Tocmai acest preaplin de forţă în mişcare a spulberat echipa de atîtea ori. Încît, deşi veche, Universitatea dă impresia unei lumi abia născute, abia ieşite haos. Au fost suficienţi doi ani de linişte, ca să apară în Bănie cîţiva mînji Przewalski, din specie rară şi sălbatică, gata să ducă echipa-n spate.

Din amestecul ăsta nestatornic de talent, furie mîndră şi nevoie de viitor, a renăscut Craiova. Şi ar putea renaşte „naţionala”. E un compus fotbalistic atît de intens şi de inflamabil, încît ajunge şi o picătură din el.