N-aţi avut cu ce!

Dacă lipsesc două-trei voci din corul „naţionalei”, imnul sună cu totul altfel. Nu sună a imn, ci a cîntec de petrecere. Hai, noroc, băieţi! Primul şut spre poartă în minutul 45, bara lui Dică. V-a luat ceva timp să vă […]

Dacă lipsesc două-trei voci din corul „naţionalei”, imnul sună cu totul altfel. Nu sună a imn, ci a cîntec de petrecere. Hai, noroc, băieţi! Primul şut spre poartă în minutul 45, bara lui Dică. V-a luat ceva timp să vă treziţi! Un singur şut pe spaţiul porţii, din lovitură liberă. Tot meciul. Să vă fie de bine!

Vorbim despre fotbal profesionist, v-aţi prins? Cu atitudinea asta, riscaţi să rămîneţi pe dinafară. Să fiţi depăşiţi de public, de stadion, de fenomen. E vina lui Piţurcă? N-a găsit formula care bagă mingea în poartă fără s-o atingi? N-a avut cu cine, se spune. Dar nici jucătorii n-au avut cu ce. Ori le lipseşte valoarea, ori motivaţia, ori ambele.

Şi a mai lipsit ceva. Nici înainte, nici după meci nu s-a auzit scuza aia cu „nu mai există echipe mici”. Acum ştim sigur că există, pentru că România începe să semene cu una dintre ele.

A, da, au avut o zi proastă. Se mai întîmplă, mai ales după o noapte bună. Numai că lor, „tricolorilor”, li se întîmplă întotdeauna în zi de meci. Stranie coincidenţă!

„Mai bine ne trimiteam copiii la culcare!”, scria un editorialist de la „Gazetta dello Sport, după Italia – Olanda, 0-3, la Euro. Ce-am putea spune noi, după meciul cu Lituania? Mai bine ne trimiteam „naţionala” la culcare! Băieţii păreau să aibă nevoie de un somn bun. Să-i laşi să doarmă pe teren e cumva inuman, nu credeţi?