Fii candidatul nostru!

Fotbaliştii români se transferă greu şi aiurea. Nu e doar o glumă a lui Hagi. „Vor pleca în străinătate pe sume mai mari de 10 milioane de euro cînd voi fi eu preşedinte”, a spus Regele, adăugînd precaut: „Glumesc, desigur”. […]

Fotbaliştii români se transferă greu şi aiurea. Nu e doar o glumă a lui Hagi. „Vor pleca în străinătate pe sume mai mari de 10 milioane de euro cînd voi fi eu preşedinte”, a spus Regele, adăugînd precaut: „Glumesc, desigur”. Dar umorul lui are un procent consistent de seriozitate.

Au fost vremuri cînd se striga „Hagi, preşedinte!” şi cînd „tricolorii” se aflau la mare căutare. Vremurile acelea coincid cu perioada dezgheţului de după ’89 şi a Generaţiei de Aur. Apoi, românii s-au vîndut mai rar şi mai ieftin. „Naţionala” a ratat calificare după calificare, echipele noastre au dispărut din Europa, iar fotbaliştii au plecat pe capete în călătorii de afaceri în Coreea, China, Turcia, Bulgaria.

Timp de cîţiva ani, fotbalul nostru a ieşit din pluton. Acum doar s-a apropiat de el. „Naţionala” a bifat Euro. Doar atît, l-a bifat. N-a spart gheaţa anonimă sub care s-au conservat frustrările ultimilor opt ani. Florentin Petre, jucător-cheie în sistemul lui Piţurcă, s-a transferat în Cecenia. Şi asta spune totul despre nivelul României înainte şi după Euro. În loc să se apropie de Europa, a luat-o înapoi, ca racul, de la Sofia la Groznîi.

Partea pozitivă, vorba lui Hagi, din toată treaba asta, e că fotbalul nostru trece printr-o vară mult mai liniştită. Chivu, de pildă, nu mai semnează de două ori pe zi cu Barca şi o dată cu Real Madrid. Partea negativă e că, din solidaritate cu jucătorii „naţionalei”, selecţionerul nu mai primeşte nici el oferte.

Preţul jucătorilor români va creşte cînd vor scădea comisioanele. Cînd cluburile noastre nu se vor mai crampona de TVA şi nu se vor mai arăta atît de dornice să scape de jucătorii de top.
Banii din transferuri, distribuiţi după principiile economiei subterane, au ţinut sistemul în spate, cu tot cu FRF. Acum, „tunurile” sînt tot mai rare şi mai anemice. Sună tot mai clar a faliment. Ca în orice sistem, ca să se schimbe ceva, trebuie schimbaţi conducătorii. Nu neapărat conducătorii ţării.
Gluma lui Hagi are un cinism copilăresc. Oferă o soluţie nostalgică şi extremă. Ca un arc magic din ’94 spre un viitor imposibil: „Hagi, preşedinte!”. Apoi revine la tonul matur şi responsabil: „Nu exclud un post de conducere la o echipă de fotbal sau, de ce nu?, la Federaţie”. E o soluţie şi asta. Va candida la şefia FRF? Să sperăm! Dar s-ar putea să fie mai greu de ajuns la Casa Fotbalului decît la Cotroceni.