Un banc bun

„Sînt un nimeni”. Anunţul publicitar vine din partea lui George Copos. O afirmaţie clasică de „adormire” a adversarului majoritar. E un răsfăţ în declaraţia asta, dar şi o recunoaştere indirectă a faptului că notorietatea lui vine din fotbal. Că Rapidul […]

„Sînt un nimeni”. Anunţul publicitar vine din partea lui George Copos. O afirmaţie clasică de „adormire” a adversarului majoritar. E un răsfăţ în declaraţia asta, dar şi o recunoaştere indirectă a faptului că notorietatea lui vine din fotbal. Că Rapidul l-a făcut important şi nu invers, cum a tot lăsat să se înţeleagă.

În sensul ăsta, afirmaţia e rară şi preţioasă. Ar trebui înrămată şi pusă la colecţie. Alături de alte piese de rezistenţă din creaţia fotbalistică a lui Copos. De exemplu, alături de documentul acela suprarealist, care demonstrează că impozitul pe transferul lui Bratu trebuia achitat în rate.

La fel ca actul-minune, statutul de „nimeni” al lui Copos e laudă deşartă. Ar fi o naivitate să crezi că cineva venit de cîteva luni la club are mai multă influenţă decît cel care a deţinut controlul timp de peste 16 ani. Ar fi o imprudenţă să te laşi convins de zelul autodepreciativ al lui Copos: „Am rămas un simplu acţionar şi nimic mai mult”.

Ca banc, e bun. E chiar foarte bun. Mai ales spus aşa, pe un ton foarte serios. Cînd nu trebuie să dea bani, Copos îşi descoperă latura amuzantă. După cum îşi descoperă înlăcrimat latura feminină, cînd îl pun fotbaliştii la cheltuiali. 

Acum, cînd iordanianul plăteşte, Copos a dobîndit o perspectivă mai distractivă asupra lucrurilor. Priveşte cu umor îngăduitor nu doar propria persoană, pasibilă de insignifianţă, ci şi investiţiile în fotbal. A descoperit că viaţa ca patron de club are farmecul ei. şi anume, să plătească altul. E tot mai fascinat de putere, pe măsură ce se apropie termenul-limită cînd va renunţa la ea.

Ca de obicei, Copos se străduieşte prea mult să fie sincer pentru a fi adevărat. Cînd un personaj ca el se exprimă în propoziţii simple, lucrurile sînt, desigur, mai complicate. La Rapid încă se caută un echilibru. Meciul dintre echipa lui Copos şi echipa lui Taher încă se joacă. Se va juca pînă la 1 septembrie, cînd trebuie semnate actele.Pînă atunci, Copos are răgaz de glume. Are timp să schimbe rolurile de cîte ori vrea. Să se declare „nimeni”, apoi să devină brusc „cineva” şi să discute, în virtutea inerţiei, despre viitorul Rapidului.

Vorbeşte ca un om implicat în problemele echipei. Ca un cunoscător. Ca un negociator îmbătat de cifre. Cu trimiteri complezente spre buzunarul lui Taher. „Domnul Taher”. Care face „gesturi extraordinare” mărind salariile jucătorilor.

Confuzia reprezintă specialitatea lui Copos. Arta fumului e domeniul lui de excelenţă. Îşi va juca atuurile pînă la capăt. Procentul şi fumigena. Ziua şi paradoxul. Probabil va miza pe influenţa lui încă mult timp, după cedarea pachetului majoritar. Dacă îl va ceda. Ca măsură de precauţie, Taher ar trebui să se adapteze la umorul lui Copos. Dacă s-a prins de poanta cu „nimeni”, e bine. Dacă nu, o face pe banii lui şi pe riscul echipei.
î