Croaţii sînt fricoşi?

Domnul Boloni a spus că „poporul român nu este curajos şi e lipsit de ambiţie” şi că „toate aceste caracteristici se găsesc în fotbalul nostru”. Dar n-a precizat dacă românii au fost dintotdeauna aşa. Popoarele se schimbă, exact ca oamenii. […]

Domnul Boloni a spus că „poporul român nu este curajos şi e lipsit de ambiţie” şi că „toate aceste caracteristici se găsesc în fotbalul nostru”. Dar n-a precizat dacă românii au fost dintotdeauna aşa. Popoarele se schimbă, exact ca oamenii. În bine sau în rău.

Oare românii au avut întotdeauna „o mare capacitate de a suferi în tăcere, fără a se revolta”? Sau am deprins-o în jumătate de secol de dictatură? Înainte de a răspunde, să facem un ocol pe la croaţi. Ce prăbuşire! A fost de-ajuns smucitura egalării şi echipa lui Bilici a intrat într-un colaps fulgerător şi total!

Şi tocmai croaţii, despre care domnul Boloni sau oricine altcineva ar fi zis că sînt un popor curajos, ambiţios şi capabil de revoltă. Aproape nemţi. Ei bine, ceva le-a minat moralul, ceva i-a surpat pe dinăuntru. Acel ceva stătea în tribune şi se numeşte Georg Aschner, Milivoj Asner, după actele croate, numărul patru pe lista celor mai căutaţi criminali nazişti de război. Din 2006, locuieşte la Klagenfurt, în Austria, şi e un mare fan al „naţionalei” croate. I-a văzut toate meciurile din tribune, amestecat în galerie, un bunic de 95 de ani, un suporter ca oricare altul.

Interpolul a emis un mandat de arestare pe numele lui, statul austriac refuză să-l extrădeze pentru că e „prea bolnav pentru a fi judecat”. Reporterii de la „The Sun” l-au descoperit în tribune, destul de sănătos să vină la fotbal. Ca fost şef al poliţiei pronaziste croate, a trimis la moarte zeci de mii de oameni, evrei, ţigani, sîrbi, croaţi. Acum e „un mare fan”, cum îl descrie soţia, are o „familie foarte simpatică şi trăieşte paşnic printre noi”, ne asigură Jorg Haider, liderul extremei drepte din Austria.
La turneele finale, „naţionala” Croaţiei mărşăluieşte energic, pare de neoprit, dar ceva îi seceră elanul, la un pas de marea performanţă. Ceva numit Asner, de pildă. Trecutul te trage înapoi ca o piatră de moară. Pînă nu-şi reglează conturile cu el, pînă nu-şi duc la judecată criminalii, croaţii se vor zdrobi în zbor de acelaşi zid nevăzut. Umbrele nu se alungă cu rock ultranaţionalist la vestiare şi bătăi de stradă. Ci cu lumina zilei şi ordin de extrădare.

Aici e problema, şi a noastră, şi a croaţilor. Asasinii sînt, încă, printre noi. Cîtă vreme ne temem să le spunem numele, să-i judecăm, să-i scoatem din tribune şi din viaţa publică, vom arăta aşa cum ne descrie domnul Boloni. Un popor fricos, cu oase moi şi cu o „naţională” pe măsură.