Europlajă

Rarele momente cînd soarele străluceşte la Zurich sînt exploatate la maxim. Temperaturi de 24-25 de grade înseamnă caniculă. În fanzone, a fost amenajat un Strandbar: gard de trestie, nisip, piscină şi şezlonguri dispuse ca la cinema, în jurul unui ecran […]

Rarele momente cînd soarele străluceşte la Zurich sînt exploatate la maxim. Temperaturi de 24-25 de grade înseamnă caniculă. În fanzone, a fost amenajat un Strandbar: gard de trestie, nisip, piscină şi şezlonguri dispuse ca la cinema, în jurul unui ecran mare. Suporterii fac plajă şi se uită la meci, cu berile în mînă şi cu ochelarii de soare pe frunte. Cei care nu sînt interesaţi de meci se bronzează stînd întinşi pe gazonul de pe malul lacului.

Electro-catedrala
 În afara zonei pietonale dedicate microbiştilor, Zurich pare un oraş nelocuit. În genul Bucureştiului de summit. În jurul catedralei cu două turnuri nu mişcă nimic. Pe un panou electronic de pe zidurile bisericii, clipeşte un mesaj de bun-venit adresat suporterilor. Cîte un fan înfăşurat în steag se strecoară cu bicicleta pe străduţele pavate şi vălurite. Porumbeii sînt mai numeroşi decît oamenii. Coborînd dinspre catedrală, ajungi la Muzeul de Artă, cu flori şi cranii pictate pe frontispiciu. Piaţeta e dominată de o sculptură monumentală de Rodin, „Porţile iadului”, cu o plăcuţă pomenind numele băncii care a contribuit la restaurare. Alături, o operă de artă contemporană: capote de maşini, una lîngă alta, cu tabla curbată sub paşii vizitatorilor.

Fotbal pe apă
Un ecran gigantic, pe un suport negru şi cu balize de jur împrejur, pluteşte la cîţiva metri de malul lacului. E destul de aproape pentru ca suporterii să urmărească meciul în voie, sprijiniţi de balustradă sau stînd pe pavaj. În spate, se zăresc veliere albe, catamaranele, un fel de bărci despicate în două, şi bărcile cu motor care funcţionează ca taxiuri. Noaptea, deasupra apei, e proiectată o hologramă cu sigla euro şi crestele roşcate ale mascotelor.

A venit Henry Potter!
Grosul galeriei franceze a apărut în Zurich abia în ziua meciului. Cu TGV-ul, din Paris, drumul durează două ore, prin urmare fanii „les bleus” au decis să facă economii la cazare. Cele cîteva grupuri de francezi sosite de duminică n-au ratat petrecerile nocturne de pe malul lacului. În jurul ecranelor uriaşe, s-a trecut de la fotbal la discotecă. Pe scenă, DJ-ii mixează hituri dance şi disco, Snap, Madonna, Donna Summer, Cypress Hill. Fanii nemţi, cei mai numeroşi, fac trenuleţe pe ritmurile din „Grease”. Ţin halbele ridicate şi ţopăie pe „Jump Around”. Printre ei, se văd tricouri albastre, puse pe distracţie. Pe unul din ele scrie „Henry Potter”. Sînt şi români, uşor de reperat, pentru că sînt echipaţi în galben. Sau poartă tricouri cu Steaua.

Tobe braziliene
Cînd spui fotbal, spui Brazilia, chiar şi la Euro. Într-o staţie de tramvai, chiar la ieşirea din fanzone, o trupă de toboşari electrizează strada cu ritmuri îndrăcite. Cu tobe uriaşe atîrnate de brîu, cu bustul gol sau în tricouri fără mîneci, cu steagul auriverde pe spate şi ghirlande în culorile Germaniei la gît, muzicienii ţin mulţimea în transă. E un adevărat carnaval pe şinele de tramvai! Suporterii se prind în dansul tribal şi uită de meciuri. Tobele nu tac decît pentru a trece la altă partitură. Concertul durează de cîteva ore, dar brazilienii sînt neobosiţi. La fel ca francezii, care dansează fără griji, agitînd un steag uriaş, ca pe un totem. Prin ceaţa roşie de la fumigene, pe drapel se poate citi numele unui demon: Ribery.

Scoruri la Euro
Specialitatea bucătăriei elveţiene e brînza topită, „fondu”, gătită în vase speciale: un ceaun pus pe pirostrii nichelate, deasupra unei lămpi pe bază de gel inflamabil. În cinstea Euro, vasele de „fondu” sînt în formă de jumătăţi de minge de fotbal. Şi costă în jur de 80 de euro. La tarabele din fanzone, se vinde „raclette”, brînză gratinată, pusă pe felii de pîine prăjită, cu garnitură de murături. O porţie costă 6 euro, cartofii prăjiţi – 4 euro, cîrnaţii albi, din carne de viţel – 5 euro. Nu se găseşte şnaps, „votca” elveţiană, dar se găseşte bere de toate felurile: americană, elveţiană, germană, australiană. Fanii care vor să sărbătorească victoria pot comanda pahare de şampanie. Costă la fel ca berea.

Criză de galben
Puţine tricouri ale României în fanshop-uri! Preţurile sînt aceleaşi ca în magazinele de la noi: 60-80 de euro tricoul oficial. Fanii „tricolori” îşi pot cumpăra drapele mari, la 20 de euro. Şepci, la 25 de euro, mingi Europass la 30 de euro. O masă în oraş îi costă în jur de 25-30 de euro. Un bilet pe mijloacele de transport în comun costă 2,2 euro pe oră şi 5 euro pe o zi. E cel mai rapid şi mai avantajos mod de a ajunge la stadionul Letzigrund, situat la zece kilometri de fanzone. Iar tramvaiele sosesc la minut, conform programului afişat în staţii!

Palatul lui Blatter
Cel mai liniştit loc din Zurich în timpul Euro e sediul FIFA. Se află într-o zonă cu pajişti şi păduri, din marginea oraşului. A fost proiectat de o femeie, la fel ca Palatul Parlamentului de la noi. Şi nu diferă de palatul lui Becali decît prin dimensiuni şi stil. Megalomanie pură! E un bunker, cu şase etaje sub pămînt şi două deasupra, înconjurat de grădini luxuriante reprezentînd cele cinci confederaţii FIFA. Primăria din Zurich a refuzat să permită o construcţie peste înălţimea standard din oraş. Prin urmare, cartierul general al lui Blatter se află în subteran. Sala de consiliu e pardosită cu marmură albastră, din Brazilia, şi tapetată cu foiţe de platină. Au trebuit puse de două ori, pentru că au fost furate în timpul lucrărilor.
Candelabrul oval de cristal a costat două milioane de euro, dar n-a îndrăznit nimeni să-l fure, pentru că e prea greu. Sala de recepţii de tapetată cu aur. Uşile sînt duble, blindate şi se deschid pe bază de amprentă. Cei 250 de angajaţi ai FIFA au şi o sală de meditaţie, în formă de trapez, din piatră semipreţioasă, opalină. Din colţurile rotunjite se aude muzică de meditaţie, iar o săgeată verde pe tocul uşii indică Mecca. Clădirea are un singur defect. Nu are destule toalete, prin urmare angajaţii fac coadă, pe scări.

Vedere din Cosmos
Afişele publicitare reprezintă singurele pete de culoare pe griul neted al oraşului. Mai toate sînt adaptate la Euro şi citează din clasicii locali: „Hopp Schwiiz!”. Altele sînt haioase: morcovi încrucişaţi ca picioarele de balerină, de pildă. Sau, pe uşa de sticlă la intrarea într-un restaurant, barmani şi barmaniţe, în mărime naturală, aliniaţi ca „zidul” de la lovituri libere. Cel mai şocant dintre toate e un poster explicit cu doi cosmonauţi, un el şi un el, făcînd sex pe o planetă pustie. Morala: „Protejîndu-te împotriva SIDA, protejezi viaţa”.