Un iordanian competent

Rapidul lui Taher seamănă sută-n sută cu Rapidul lui Copos

Taher s-a prins repede cum se conduce un club de fotbal. L-a ajutat mult, în acest sens, româna bogată în promisiuni învăţată de la Copos. Ca să fii şef la […]

Rapidul lui Taher seamănă sută-n sută cu Rapidul lui Copos

Taher s-a prins repede cum se conduce un club de fotbal. L-a ajutat mult, în acest sens, româna bogată în promisiuni învăţată de la Copos. Ca să fii şef la Rapid, nu trebuie să fii neapărat mare investitor, ci bun povestitor.

Noul majoritar din Grant s-a pus pe depănat basme, cu debitul unei Şeherezade stipendiate de AVAS. Conform „Academiei Caţavencu”, cu cîteva zile înainte de preluarea Rapidului, Taher primea un ajutor de stat de peste jumătate de milion de dolari, pentru fostele Ateliere Griviţa, actuala Griro. Ajutoarele de genul ăsta sînt interzise de UE, aminteau reporterii de la „Caţavencu”. Şi tot ei puneau întrebarea: „Cam cîţi din banii ăia de la AVAS se duc de la Griro la Rapid?”.

Nu se ştie, deocamdată. Trebuie să vedem întîi lista de transferuri, veniri-plecări de la club. Transparenţa financiară nu se poartă încă în fotbalul românesc. De aceea a şi intrat Taher în Giuleşti cu aureola de mare magnat şi cu o escortă de finanţişti, cu chitanţele în dinţi. „Vom avea buget nelimitat de transferuri!”, anunţa Taher. Fără alte explicaţii. După două luni, e clar că „nelimitat” înseamnă, de fapt, incert. La fel de incert ca venirea lui Boloni, „sută la sută sigură”, după cum susţinea noul şef rapidist.

Taher exagerează, le „înfloreşte”, ca orice povestitor. Afirmaţiile lui trebuie împărţite la o sută, ca să avem proporţia reală a evenimentelor. „Dacă Boloni refuză, avem şi alte variante pentru postul de antrenor”. Varianta Malesani, tot „sută la sută”, dar ceva mai ieftină. Plus varianta Vieri. Plus alte şi alte variante. Pentru un milion de euro, oricine e liber să vină sau să plece. Pînă şi Coman.

Taher mare magnat? Nu, mai degrabă mare speculant, cu aparenţă de mare naiv. A speculat aşteptările suporterilor, nevoia de bani a clubului, nevoia de poveşti cît de cît credibile, avînd ca personaj principal „spiritul rapidist”. Dar n-a pus pe masă nici un plan, nici un proiect. Nimic în afara unor baliverne contradictorii.

Cît îl va ţine inspiraţia? Pînă unde merge competenţa lui narativă? Poate va reuşi ce n-a reuşit Copos, să ademenească Ministerul şi să primească stadionul în concesiune. Să dea încă un „tun”, demn de palmaresul lui. Poate va spune poveşti atît de frumoase încît să adoarmă şi galeria, şi echipa, şi fiscul, şi justiţia. Dar de schimbat, va schimba ceva?

Un Rapid finanţat cu picătura, din bani de la stat, s-a mai văzut. Cînd vom vedea ceva nou? Ceva în stil european, nu în stil „O mie şi una de minciuni”?