Justiţiarul

Marian Iancu arde de nerăbdare să facă dreptate. El şi nu altcineva. Pînă deunăzi, ai fi zis că şeful lui Poli fuge de procurori. De fapt, vrea să alerge în faţa lor. Să le-o ia înainte pe turnantă. Probabil ţine […]

Marian Iancu arde de nerăbdare să facă dreptate. El şi nu altcineva. Pînă deunăzi, ai fi zis că şeful lui Poli fuge de procurori. De fapt, vrea să alerge în faţa lor. Să le-o ia înainte pe turnantă. Probabil ţine degetele „cîş”, să se împiedice oamenii legii pe ultima sută.

Ca să-i mai încetinească pe urmăritori, domnul Iancu a somat DNA-ul să-i predea lui ştafeta în cazul „Valiza”. Să-i aducă dovezile, că de restul de ocupă el. Cum? Cu grijă. Cu duhul blîndeţii. „Nu vreau să sufere nimeni penal!”.

Domnul Iancu nu are doar o inimă mare, ci şi o gîndire vastă. Vrea să organizeze ceva în genul Rezistenţei franceze, o formă de luptă în ilegalitate. Aşa că se va alia cu alţi oameni de fotbal, vor pune dosar de la dosar şi vor curăţa definitiv fotbalul românesc. „Ori DNA, ori noi!”, iată deviza alianţei lui Iancu.

Care „noi”? Cu cine se va coaliza? Cu cei anchetaţi pentru evaziune? Pentru spălare de bani? Pentru corupţie? Pentru falsificare de acte? Pentru devalizări? Care tabără îl coafează? Vom vedea.
Deocamdată, planul lui Iancu e aproape perfect. Ar fi totuşi cîteva sugestii. Oare n-ar fi mai potrivită deviza: „Ori DNA, ori DNA!”? Şi oare n-ar trebui ca domnul Iancu şi aliaţii să se ducă după dovezi toţi o dată, de mînuţă? Ca să nu-i mai cheme pe rînd??