Cioburile s-au lipit la loc

Steaua s-a vindecat definitiv de rănile suferite acum doi ani la Bistriţa

Cioburile au zburat înapoi în cadrul metalic, s-au lipit la loc, hidrantul s-a reparat, sîngele de pe antebraţ s-a retras în vene, pansamentele s-au desfăşurat de pe mîna […]

Steaua s-a vindecat definitiv de rănile suferite acum doi ani la Bistriţa

Cioburile au zburat înapoi în cadrul metalic, s-au lipit la loc, hidrantul s-a reparat, sîngele de pe antebraţ s-a retras în vene, pansamentele s-au desfăşurat de pe mîna lui Rădoi şi s-au strecurat la loc în trusa medicală. Steaua şi-a resorbit cicatricele de acum doi ani. Bistriţa nu mai este un demon. Ci o echipă cîndva tînără, acum ursuză şi agresivă, ca un vampir ştirb.

Dică a marcat după patru luni şi Steaua a învins Bistriţa după trei ani. „Avem resurse nebănuite”, spunea Adrian Ilie înaintea meciului. N-a explicat clar ce fel de resurse, dar, judecînd după meciul de la Reghin, ne putem face o părere.

Finalul de sezon nu aparţine echipelor mici, ci jucătorilor mari. Celor capabili să renască din propria cenuşă şi valoare neconsumată. Celor care deţin „resurse nebănuite” nici măcar de ei înşişi, acum doi ani. Steaua are atuul experienţei şi pe cel al valorii. Le-a avut şi pînă acum, dar au fost prost gestionate. Prea multă presiune, prea multe discuţii înfierbîntate, prea multe spirite inflamate. N-au dispărut cu totul, dar nu se mai simt atît de acut. În cel mai nebunesc şi mai scump final de sezon din ultimii ani, cînd fiecare meci a ajuns să coste cît un campionat, pe lîngă valoare, contează şi resortul psihic. Cîştigă cel care are un dram de presiune în minus.

Declaraţiile oficialilor stelişti s-au aerisit, respiră siguranţă, se vorbeşte de proiecte, de academii, de transferuri. Din afară, se vede o echipă de un calm imperial. Capabilă de regenerare. O echipă mai ofensivă, spectaculoasă şi pe gazonul mohorît de la Reghin.

Nu mai sînt scoşi la rampă jucătorii, nu mai sînt biciuiţi verbal pentru că greşesc o pasă sau nu aleargă suta de metri în opt secunde. Rezultatul? Cu sau fără căpitan, cu sau fără sclipirile sud-americane, Steaua funcţionează în acelaşi ritm. De parcă jucătorii lui Lăcătuş ar fi toţi Rădoi sau toţi Bănel sau toţi Moreno. Plus unul, care e Dică.