Progrese

Duminică seară, la meciul Dinamo – CFR, fotbalul românesc a revenit la momentul zero. Adică s-a întors de unde a plecat. După un secol şi ceva, iată, avem din nou echipe formate exclusiv din străini.

Nu s-a mai întîmplat asta […]

Duminică seară, la meciul Dinamo – CFR, fotbalul românesc a revenit la momentul zero. Adică s-a întors de unde a plecat. După un secol şi ceva, iată, avem din nou echipe formate exclusiv din străini.

Nu s-a mai întîmplat asta din 1899, cînd prima minge de fotbal a ajuns în ţară, în bagajele unui student. Pe acele vremuri, cînd Colentina era unul dintre granzii bucureşteni, toate echipele arătau ca CFR. La modă nu erau sud-americanii, ci englezii, nemţii, americanii. Cu greu găseai în lot vreun băştinaş, vreun Minteuan sau Mureşan.

Pe atunci, dacă doi jucători se certau, strîngea fiecare un grup de prieteni şi îşi făcea club. Marea problemă era transportul la teren. De obicei, se închiria o trăsură de lux, care trecea pe la fiecare jucător acasă. Absenţele din lot erau altă problemă. Unii fotbalişti veneau la meciuri pe ascuns, fără ştirea celor de-acasă. Dacă erau prinşi în flagrant, cu mingea la picior, ieşea cu polemici în familie.

Sigur, s-au făcut progrese. Jucătorii nu mai cară barele transversale acasă, de teama hoţilor. Porţile nu mai sînt făcute din grămezi de paltoane. Există tribune, terenurile sînt împrejmuite. Avem campionat. Pe la 1900, şefii de cluburi erau şi căpitani, şi antrenori, şi arbitri. Între timp, au apărut specialiştii. Şefii nu se mai ocupă chiar de toate. Unii, de exemplu, nu antrenează. Doar stau pe bancă şi se uită la meci.