Ospitalitate

„Impertinenţă fără frontiere!”, aşa e caracterizat Deaconu de oficialii rapidişti. Au dreptate, în felul lor. E de-ajuns să arunci o privire pe raportul suplimentar semnat de arbitrii meciului Rapid – Steaua.

„Încă din prima repriză, în aceeaşi zonă de la […]

„Impertinenţă fără frontiere!”, aşa e caracterizat Deaconu de oficialii rapidişti. Au dreptate, în felul lor. E de-ajuns să arunci o privire pe raportul suplimentar semnat de arbitrii meciului Rapid – Steaua.

„Încă din prima repriză, în aceeaşi zonă de la tribuna a II-a, s-a aruncat pe terenul de joc cu diverse obiecte (brichete, telefon mobil, sticle de plastic, pîine, brelocuri etc)”. Cît de răuvoitor trebuie să fii, ca să nu-ţi dai seama că e vorba de ospitalitate? Da, ospitalitate! Numai „monumentul de frică, laşitate, ignoranţă şi duplicitate, numit Deaconu”, cum îl descriu şefii rapidişti, n-a înţeles despre ce e vorba.

Ei l-au primit cu braţele deschise şi „monumentul” s-a făcut că plouă cu brichete. Spectatorii şi-au golit buzunarele să-i ofere mici atenţii. Au aruncat cu pîine? Păi, aşa e datina strămoşească! La majoritatea meciurilor! E drept, s-a produs o mică abatere de la legile ospeţiei. De obicei, pîinea şi sarea sînt servite pe o tavă. Dar gazdele nu s-au formalizat. Şi oricum n-aveau voie să intre pe teren. Au făcut ce-au putut, în condiţiile date.

Raportul e incomplet! Nu pomeneşte nimic de sarea aruncată o dată cu pîinea, conform tradiţiei. Sigur s-a aruncat şi cu sare, dar „monumentul” ori n-a văzut-o, ori a ignorat-o. Rău a făcut că n-a aşteptat trei minute! Aveau şi gazdele răgaz pentru pregătiri. Dacă avea un pic de răbdare, îi aruncau din tribună sandvişuri, sticle pline, niscaiva pahare, să ciocnească cu asistenţii. Poate şi un „platouaş”, vorba lui Tamango. Şi neapărat cîteva solniţe, să nu se mai împrăştie sarea.