Daţi explicaţii!

„Familia fotbalului” începe să iasă din umbră. Pe listele FRF, numele sînt destul de clare: Nicu Gheară, Gigi Becali şi alţii. Mai puţin clară este legătura lor cu „naţionala”. Ce diferenţă este între ei şi un suporter oarecare? Pe baza […]

„Familia fotbalului” începe să iasă din umbră. Pe listele FRF, numele sînt destul de clare: Nicu Gheară, Gigi Becali şi alţii. Mai puţin clară este legătura lor cu „naţionala”. Ce diferenţă este între ei şi un suporter oarecare? Pe baza cărui criteriu, unii merită bilete la categoria I, iar alţii, nu? De ce „tricolorii” primesc cîte zece bilete, iar patronii de cluburi, cîte patruzeci? Ce anume se ia în calcul, numărul de nepoţi, de veri, de bodyguarzi? Dacă faci parte din familia Sandu, intri cumva automat în „Familia fotbalului”?

Ar fi cazul ca FRF să explice această expresie atît de încăpătoare. Înainte să ne trezim cu Ali Chimicul şi Pablo Escobar purtînd fularul tricolor prin tribune. Să dea o definiţie, cît de vagă. Măcar atît. Dacă tot nu ştie să dea lămuriri despre al 14-lea caracter adăugat în coada CNP-urilor înscrise la tragere. Sau de ce întîrzie restituirea banilor suporterilor care n-au prins bilete. Faptul că în ultima zi de înscrieri s-au înregistrat peste 11.000 de cereri, după ce într-o săptămînă se strînseseră abia 6.000, rămîne un mister nerezolvat. Unii federali şi-au încurajat apropiaţii să participe la tragere sub mai multe nume. Au contribuit aceste tactici la creşterea bruscă a cererilor?

„Familiştii” FRF nu s-au mulţumit cu 45 la sută din bilete. Au avut dreptul să se înscrie şi la tragerea la sorţi. Fair-play în stil federal. Important e să participi. De restul se ocupă prietenii din Casa Fotbalului. Cum rămîne cu verificarea datelor de pe cereri? Cu faptul că biletele nu pot fi înstrăinate? Ce garanţii oferă Federaţia că toţi suporterii înscrişi au participat la tragere? Semnele de întrebare apar la fiecare pas în procesul de distribuire a biletelor la Euro. La fel, nemulţumirile. Dar federalii tac chitic. Dacă sînt întrebaţi, se lansează într-o logică a hărţuirii. La protestele care vin şi dinspre public, şi dinspre „tricolori”, oferă un singur răspuns: „Sîntem nedreptăţiţi!”.

Era de aşteptat ca şefii FRF să împartă bilete şi pe ochi frumoşi. La urma urmei, cine n-ar face aşa? Poate suedezii, ai căror miniştri demisionează pentru că nu şi-au plătit taxa TV. Să dai cîteva pachete unor prieteni înseamnă un lucru, o atenţie scuzabilă, omeneşte vorbind. Să dai zeci, sute de pachete unor apropiaţi înseamnă trafic de influenţă. Abuz.

Nu există legi care să oblige Federaţia să publice lista „familiei”. Dar există reguli de bun-simţ faţă de cei care-i justifică existenţa: suporterii. Dacă nu din respect pentru propria imagine, măcar din respect faţă de publicul „naţionalei” ar putea anunţa lista cu pricina. Faptul că Federaţia refuză să iasă cu explicaţii înseamnă că are ceva de ascuns. Sau ceva de demonstrat. Că nu-i pasă de suporteri. Şi că există o limită în toate, numai în balcansim, nu.