Butoanele din stomac

Ne antrenăm sau nu? Asta-i întrebarea, formulată în toată gravitatea ei de jucătorii lui Poli Iaşi. E blat sau nu? Cît de departe în timp bate această nedumerire! Ce tradiţii de joc se ascund în dreptul ei! Ce împărţire pe […]

Ne antrenăm sau nu? Asta-i întrebarea, formulată în toată gravitatea ei de jucătorii lui Poli Iaşi. E blat sau nu? Cît de departe în timp bate această nedumerire! Ce tradiţii de joc se ascund în dreptul ei! Ce împărţire pe clase pune în lumină: echipele bogate şi echipele sărace. Granzii care pun în circulaţie sacoşe, valize, geamantane cu bani. Şi mărunţii, care nu aşteaptă nici primele şi nici măcar salariile de la club.

Cearta pe arbitri e ceva lejer, de vară. Butoanele periculoase sînt cele din stomacul mai mult sau mai puţin gol al echipelor mici. Acolo se află punctul vulnerabil al campionatului. Lupta pentru existenţă decide lupta la titlu.

În fotbalul nostru, se poate vorbi de profesionism de la o anumită sumă în sus. În rest, nu e rost decît pentru dileme practice de genul: „Cine dă banii?”. Un fel de „Noi cu cine votăm?”, replica cetăţeanului turmentat formulată în fotbal. Cîtă vreme se pun astfel de întrebări, se vor face şi „lucruri necurate”. Cîtă vreme jucătorii se vor mira sincer de „liniştea suspectă” dinaintea vreunui meci, Liga 1 nu e ferită de scandaluri.

E un profesionism şi ăsta, să faci un blat corect. Asta înseamnă să nu te antrenezi, să nu stai în calea mingii, să iei cartonaşe cînd trebuie şi cîte trebuie, e o întreagă artă a supravieţuirii. Să te dai la o parte. Sau să-ţi „încurci” adversarul. Sînt nişte performanţe în sine. Nu poţi să te lauzi cu ele, sînt ruşinoase, dar sănătoase. Fotbaliştii acţionează mînaţi de aceleaşi nevoi şi motivaţii ca toată lumea. Să nu ne aşteptăm ca piramida necesităţilor a lui Maslow să fie răsturnată în cazul lor. Iar jucătorii să pună pe primul loc „necesitatea stimei” şi pe ultimul loc „necesitatea siguranţei zilei de mîine”.

„Echipa are demnitate”, „nu facem aranjamente” sînt vorbe frumoase fără acoperire în valută. Nu plătesc facturi, nu cumpără maşini, nu ţin de foame. Nu există întrebare mai cinstită decît: „Dom’ profesor, e blat sau nu?”. Răspunsul oficial n-a fost „Nu”, ci „Nu ştiu”. „Măi băieţi, sincer vă spun, eu nu ştiu nimic de vreun lucru necurat”. Că dacă ar şti, nu s-ar mai povesti.

Molipsit de panica elevilor lui, Ionuţ Popa vorbeşte despre o nouă răscoală de la Flămînzi. „Să nu se enerveze ţăranii ăştia ai mei, să vezi ce nebunie de meci iese!”. Nebunie? Vorba unui personaj din Rebreanu: dom’ profesor, dumneavoastră nu cunoaşteţi ţăranul român!