Picioare

E o istorie din atletism, o istorie pentru sportivii dopaţi şi pentru cei „curaţi”, o istorie pentru fotbalişti care se „rup”, pentru fotbalişti care joacă un meci la trei zile, pentru campioni şi pentru puşti. E o istorie adevărată. Eroul […]

E o istorie din atletism, o istorie pentru sportivii dopaţi şi pentru cei „curaţi”, o istorie pentru fotbalişti care se „rup”, pentru fotbalişti care joacă un meci la trei zile, pentru campioni şi pentru puşti. E o istorie adevărată. Eroul e Oscar Pistorius, un atlet sud-african, născut fără picioare, de la genunchi în jos.

Are 21 de ani. Două rînduri de proteze. Şi un vis, să alerge la Olimpiadă. Cînd nu se antrenează, Oscar merge cu „picioare de oraş”, mulaje din plastic, care imită picioarele normale şi pot fi încălţate cu pantofi. Pe pista de atletism, aleargă pe un fel de lame de oţel, elastice, cu tălpi cauciucate, prinse de genunchi cu un dispozitiv complicat. Anul trecut, a participat la etapa de Golden League de la Roma şi a ieşit al doilea în cursa de 400 metri. Cot la cot cu atleţii normali.

„Mi-am şters cuvîntul ‘imposibil’ din vocabular”, spune el în interviul din „Paris Match”. Pînă acum cîţiva ani, imposibilul însemna să alerge fără picioare. În acest moment, imposibilul e participarea la Olimpiada de la Beijing. Nu la Jocurile Paralimpice, la Olimpiadă. CIO s-a opus, IAAF s-a opus. Analize atente şi aprofundate au stabilit că, datorită lamelor, depune un efort muscular cu 30 la sută mai mic decît un atlet normal. Protezele sînt o formă de dopaj, au spus oficialii, sînt un fel de hormoni de creştere. E de înţeles. Au ajuns să vadă scandaluri de dopaj peste tot. Şi nu mai văd nimic în rest.

Nu văd că Pistorius s-a antrenat de zece ori mai mult decît un sportiv obişnuit. Nu văd că un atlet fără picioare depunde un efort psihic suplimentar. Nu există analize de laborator pentru aşa ceva.
Pistorius a făcut apel la decizia CIO. Acum aşteaptă răspuns.